Sarbatoarea Roadelor in localitatea Manta

marţi, 25 octombrie 2011 10:55,   Stiri

Sarbatoarea Roadelor - Manta

Duminica, 23 octombrie, in localitatea Manta a avut loc mult asteptata sarbatoare a Secerisului. Vizitatorii au fost intimpinati cu caldura si dragoste frateasca de catre tineri, dar si de carul cu roade ce se afla in curtea bisericii, ca semn al binecuvintarii lui Dumnezeu revarsata asupra noastra. In cadrul acestei sarbatori s-a desfasurat un program de cintece si poezii.Pastorul bisericii, Arabadji Ion, s-a adresat auditorului cu un mesaj din Cuvintul lui Dumnezeu. Dupa incheiere programului festiv, am avut ocazia sa gustam din binecuvintarile Domnului la masa festiva pregatita de surori. Toti cei prezenti au fost foarte multumiti de dupa-amiaza petrecuta, dovada fiind cuvintele de multumire din parte cadrelor medicale, profesorilor si a satenilor prezenți la această sărbătoare.

Arabadji Tamara,
Departamentul Comunicare,
s. Manta

Marile orase devin obiectivul principal al eforturilor misionare ale Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea

00:30,   Stiri

New York

Liderii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea  au aprobat un plan de evanghelizare al oraşelor, iar proiectul va începe în 2013 cu oraşul New York. Cu doar o zi înainte, Ted Wilson cerea participanților la întâlnirea de lucru a Consiliului Anual să dea prioritate extinderii în centrele urbane mari, unde, în prezent, trăieşte jumătate din populaţia lumii. Citeste mai mult

Intilnirea cu liderii departamentelor Comunicare, Scoala de Sabat si Slujire Personala, Slujirea Familiei

luni, 24 octombrie 2011 12:35,   Stiri

Intilnirea cu liderii departamentelor

Pe data de 22 octombrie in Biserica “Efes” din or. Chisinau, și 23 octombrie în biserica din or. Hîncești au avut loc intilnirile cu liderii departamentelor Comunicare, Școala de Sabat și Slujirea Personală, Slujirea Familiei din campul Centru, pentru a reinviora bisericile in lucrarea de raspîndire a evangheliei mai eficienta.

În cadrul întrunirii a fost prezentat proiectul «УВЕС» (Universitatea Reinviorarii si Slujirii Evanghelice) pentru următorii 4 ani, care va începe din ianuarie 2012. Scopul proiectului este ca fiecare biserică să devină centrul de formare și instruire a membrilor bisericii. Citeste mai mult

Sarbatoarea Secerisului in comunitatea din s. Trinca

joi, 20 octombrie 2011 17:24,   Stiri

Seceris - Trinca

Pe data de 15 octombrie în comunitatea din satul Trinca, a avut loc Sărbătoarea Secerişului. La aceasta sărbătoare au participat mulţi oaspeţi din Trinca si din localităţile vecine. A fost o zi cu adevărat binevântată.

Copii si tineretul au laudat pe Dumnezeu prin cântări şi poezii, multumind Domnului pentru tot ce a creat, pentru roada bogată, pentru iertarea dată prin Fiul Sau preaiubit, care si-a dat viata pentru noi. Citeste mai mult

Seceris in or. Anenii Noi

7 [640x480]

“Sã aduci în casa Domnului, Dumnezeului tãu, pârga celor dintâi roade ale pãmântului”. Ex 23:19

Mare sarbatoare, si un Sabat deosebit au avut membrii Bisericii adventiste si oaspetii ei pe 1 octombrie, cind in cintari de laude si bucurie au slavit Numele Lui Dumnezeu la Sarbatoarea Roadelor. Dupa exemplul Domnului Hristos si recunostinta ca Domnul ne-a binecuvintat si in acest an, la finele serviciului divin toate bunatatile toamnei le-am impartit cu cei saraci, bolnavi si nevoiasi.

Popov Nicolae,
Departamentul Comunicare,
or. Anenii Noi

Sărbătoarea Roadelor în or. Ialoveni

Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele care sunt albe acum, gata pentru seceriş. (Ioan 4:35)

Pe data de 8 octombrie 2011, în Biserica Adeventistă de Ziua a Șaptea din Ialoveni a avut loc Sarbatoarea Roadelor, care a fost organizată atît pentru membrii locali, care au avut ocazia ca într-un mod festiv să-și manifeste mulțumirea față de Dumnezeu pentru binecuvintările anului curent, cît și pentru oaspeți, care au putut să urmarească acest mod de închinare a copiilor lui Dumnezeu. A fost o sărbătoare în care fiecare a putut să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru binecuvîntările și Harul Său revărsat asupra lui.

Seceris or. Ialoveni
Citeste mai mult

Seceris in comunitatea Molesti

Seceris - Molesti

Molesti, un mic satuc in sinul naturii, inconjurat de dealuri si vai, dar in preajma caruia se mai afla si o padure minunata! Aici, intr-o dimineata de Sabat a avut loc sarbatoarea de multumire Dumnezeului nostru mare si vesnic, pentru toate darurile naturii si binecuvintarile zilnice pe care le primim! Citeste mai mult

Un Sabat intreg petrecut de copiii din comunitatea Edineț

marţi, 18 octombrie 2011 14:07,   Stiri

Programul copiilor

Pe data de 8 octombrie pina la masa – si pe 15 octombrie dupa masa, Sabatul a fost condus de copii. Tema principala pe care am ales-o a fost familia. Poezii, scenete, indemnuri, cantari, predici despre si pentru familie. A  fost un Sabat deosebit si interesant. Au organizat programul conducatorii departamentului tineret Cretu Lilia si Cheptus Livica, care au condus ora de rugăciune cu tema „Importanta rugaciunii in familie”. De asemenea au luat parte la toate serviciile Marina si Ana Cretu, Steven si Laura Ciobanita, Vadim Costas, Iulia Demcenco , Dan Ivasiuc si Catalina.

Cretu Eric s-a adresat cu un mesaj spiritual intitulat “Familia Mintuitorului – Exemplul nostru”. Fie ca Domnul Hristos sa fie exemplul nostru, a copiilor nostri si a fiecarui crestin.

Cretu Eric,
Departamentul Comunicare,
or. Edinet

Ziua Internațională a femeilor din zona rurală – prilej de evanghelizare

luni, 17 octombrie 2011 12:09,   Stiri

În data de 16 octombrie, Biserica Adventistă din Colibaşi a avut frumoasa ocazie de a colabora cu departamentul Asistenţei Publice al primăriei locale, în actul de organizare a unui eveniment festiv dedicat femeiei din spaţiul rural. Ţinînd cont de faptul că 15 octombrie este Ziua Internaţională dedicată Femeii Rurale, membrii bisericii împreună cu lucrătorii primăriei şi-au unit eforturile pentru a determina femeile din localitatea Colibaşi să zîmbească şi să lase grijile cotidiene măcar pentru cîteva ore. Citeste mai mult

Sărbătoarea Roadelor în Colibaşi

Sarbatoarea Roadelor in Colibasi

Sîmbătă, 8 octombrie, comunităţile din s. Colibaşi s-au unit pentru a aduce slavă şi mulţumire lui Dumnezeu prin intermediul Sărbătorii Roadelor.

Vizitatorii casei de rugăciuni ’’Golgota’’ au fost întîmpinaţi cu căldura frăţietăţii locale, dar şi de un decor original: un car cu roade, care a amintit tuturor, în chip metaforic, de carul  biruinţei lui Dumnezeu în care suntem purtaţi zilnic, un car plin de binecuvîntări. Citeste mai mult