Nou în Hristos – sigilat pentru cer
marţi, 1 noiembrie 2011 00:00, Devoțional
Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. – 2 Corinteni 5,17
Cuvintele acestui verset pot constitui un test după care am putea să ne dăm seama dacă suntem în Hristos sau nu, dacă ne conduce El sau suntem încă sub puterea firii pământeşti. Despre prorocii mincinoşi, Domnul a spus: „Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte” (Mat. 7,20). Însă şi creştinii tot după roade se cunosc. Dacă vrei cu adevărat să ştii ce fel de creştin eşti, măsoară-te cu etalonul, cu Hristos, şi vezi dacă ai faptele Sale. Viaţa Sa este modelul desăvârşit pentru noi. Ai nevoie de o cercetare riguroasă a vieţii pentru a stabili dacă, într-adevăr, eşti o făptură nouă. A fi o făptură nouă înseamnă să fi răstignit firea pământească şi să fii îmbrăcat cu natura duhovnicească, descoperind în viaţa ta roada Duhului Sfânt. Citeste mai mult
Religios sau spiritual?
luni, 31 octombrie 2011 00:00, Devoțional
Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!” când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga” – Isaia 30,21
A fi superficial cu viaţa devoţională este o capcană teribilă. Avertismentul dat de Domnul Isus Martei este şi pentru noi, cei de astăzi: „… pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie…” (Luca 10,41)
Desigur, Marta era o persoană religioasă, ospitalieră, iubitoare de Dumnezeu, dar nu era spirituală. Şi un om nespiritual este un om pierdut. Citeste mai mult
Dumnezeu plânge?
duminică, 30 octombrie 2011 00:00, Devoțional
Iar dacă nu vreţi să ascultaţi, voi plânge în ascuns pentru mândria voastră; mi se vor topi ochii în lacrimi, pentru că turma Domnului va fi dusă în robie. – Ieremia 13,17
Să Se ocupe Dumnezeu cu ceva atât de omenesc? Plânsul este cea mai obişnuită formă de exprimare a sentimentelor, dar aparţine „de drept” omului. Oamenii plâng. De durere, de bucurie, de ciudă. Plâng când se întâlnesc, plâng când se despart, plâng în faţa televizorului, plâng (din ce în ce mai rar) unii pentru alţii, plâng când nu mai au nicio speranţă, plâng în faţa bolii, plâng în faţa morţii… plâng! Oamenii plâng. Cu plâns începe viaţa şi cu plâns se şi încheie. De ce ar plânge Dumnezeu? Citeste mai mult
Asemenea marelui Pescar
vineri, 28 octombrie 2011 00:00, Devoțional
El le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.” – Matei 4,19
Domnul Hristos i-a chemat pe ucenici să meargă după El. Ucenicii, la rândul lor, i-au chemat pe alţii. După înălţarea Domnului Hristos, Duhul Sfânt a continuat această lucrare, împreună cu biserica nou-formată. „Şi Duhul, şi Mireasa zic: «Vino!» şi cine aude să zică: «Vino! »” (Apocalipsa 22,17). Şi iată că această chemare răsună ca un ecou peste veacuri până la noi, astăzi. Citeste mai mult
Oferta Sa
joi, 27 octombrie 2011 00:00, Devoțional
Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel: „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi!” – Isaia 48,17
Ţi s-a întâmplat să simţi că te învârţi în cerc, să simţi că tot ce e sub soare, jobul tău, activităţile tale, demersurile tale nu au niciun sens, nicio finalitate? Priveşti cu neîncredere drumul pe care mergi şi calea pe care calci ţi se pare uneori alunecoasă, chiar periculoasă? Atunci, adu-ţi aminte că Dumnezeu a venit de undeva, de dincolo de Soare, să trăiască cu noi, să simtă fizic ce simţim şi noi, să ne arate un nou drum, plin de esenţă, care nu are nimic în comun cu deziluzia. Citeste mai mult
Liniste in furtuna
miercuri, 26 octombrie 2011 00:00, Devoțional
Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. – Isaia 26,3
În Antichitate, se considera că inima este sediul sentimentelor, al emoţiilor şi trăirilor. În acest context, Solomon îndeamnă la o atentă supraveghere a inimii: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.” (Prov. 4,23)
Pe un vas ce se zbătea în furtună, a fost văzut un băieţel care stătea foarte liniştit. Când a fost întrebat cum de este atât de senin, a răspuns simplu: „Pentru că tatăl meu este la cârmă!”
Psalmistul aminteşte soluţia simplă pentru a avea o inimă tare: „Tu auzi rugăciunile celor ce suferă, Doamne! Le întăreşti inima…” (Ps. 10,17), iar ca o consecinţă, psalmistul cântă: „Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cânta, da, şi voi suna din instrumentele mele!” (Ps. 57,7) Citeste mai mult
Părinţi, ajutaţi-vă copiii!
marţi, 25 octombrie 2011 00:00, Devoțional
Şi mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu, ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă. – Daniel 9,3
Era timpul când profeţia conlucra cu istoria. Studiind profeţia lui Ieremia (Ieremia 29,10), Daniel a înţeles că sosise timpul pentru împlinirea unor evenimente importante pentru viaţa poporului Israel. Care a fost reacţia lui? Şi-a întors faţa să-L caute pe Domnul, cu rugăciune şi cereri, postind. Există o profeţie ce ar putea avea acelaşi efect pentru poporul Domnului din zilele noastre? Citeste mai mult
Puternic în vorbă şi în faptă
luni, 24 octombrie 2011 00:00, Devoțional
Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. – Matei 28,19
Nouă, oamenilor, ne place să „facem” multe lucruri, chiar şi în cele ale credinţei. Chiar atunci când spunem ceva, de fapt, ne referim la vorba noastră ca şi cum ar fi „o faptă”. Deşi doar Dumnezeu are această capacitate, deşi doar El „zice şi se face”, noi ne referim la rugăciune – în limbajul comun – ca la un act spiritual de devoţiune pe care îl „facem”. Azi, după ce vom citi acest devoţional, unii ne vom ruga, vom „face” rugăciuni, – ceea ce este un act de închinare mult apreciat de Tatăl nostru ceresc. Însă aţi observat ce zice textul nostru? „Să facem ucenici! ” Citeste mai mult
Dumnezeu Se lasă verificat!
sâmbătă, 22 octombrie 2011 00:00, Devoțional
Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea. Puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. – Maleahi 3,10
Cineva ar putea spune că a fost credincios în dăruirea zecimii. A avut iniţiativa de a o aduce, a adus-o întreagă, a depus-o la „casa vistieriei” (aşa cum este acum organizată Biserica AZŞ, locul acesta este Conferinţa) şi a aşteptat să vadă binecuvântarea Cerului. Domnul oştirilor Se angajează să aducă belşug de binecuvântări. Dar omul nu vede aceste binecuvântări. Citeste mai mult
Luminand… in genunchi
vineri, 21 octombrie 2011 00:00, Devoțional
Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. – Matei 5,16
Un om călătorea cu vaporul. Fiind noapte şi o furtună mare, s-a întors în cabină, de unde a auzit în depărtare un glas: „Un om peste bord!” Călătorul a alergat spre punte, dar şi-a pus problema dacă ar putea fi de folos sau ar deveni o piedică. Era tare preocupat să ştie cu ce ar putea ajuta. Ochii lui s-au oprit la o lampă. A luat-o şi a pus-o la fereastra cabinei, fără să înţeleagă rostul acestei lucrări. Însă, după puţin timp, a auzit voci pline de bucurie Citeste mai mult
















