Conducătorii evrei au încercat să-I întindă capcane lui Isus, prezen- tându-I câteva probleme controversate. „Este bine ca evreii să plă- tească taxele cerute de Roma?” L-au întrebat fariseii. Răspunsul
lui Hristos nu a fost o evitare a problemei, ci un răspuns sincer: „Daţi… lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Luca 20,25). Dacă poporul iudeu şi-ar fi îndeplinit cu adevărat obligaţiile faţă de Dumnezeu, nu ar fi ajuns în situaţia de a plăti tribut unei puteri străine. Răspunsul Său i-a redus la tăcere pe farisei.

Saducheii au ales să Îi pună lui Isus o întrebare teologică referitoare la înviere – lucru despre care ei nu credeau că este posibil. „Ce se va întâm- pla”, au întrebat ei, „când va fi înviată o femeie care a fost căsătorită de mai multe ori? Cu care dintre soţi va trăi în ceruri?”

Răspunsul lui Isus le-a arătat că ei, de fapt, nu cunoşteau Scriptura, deşi se lăudau că sunt oameni învăţaţi. Şi au fost aduşi la tăcere. Un învăţător al Legii a întrebat care este cea mai mare poruncă, iar Isus i-a răspuns oferindu-i o perspectivă mai largă decât se aşteptase. El a recunoscut puterea de pătrundere a lui Isus. Acest om sincer a manifes- tat un spirit cu totul diferit de cel al fariseilor şi saducheilor. Şi a fost apreciat de Isus.

Un gând inspirat: „Cărturarul era aproape de Împărăţia lui Dum- nezeu, în sensul că recunoştea că faptele neprihănirii sunt mai plăcute înaintea lui Dumnezeu decât arderile-de-tot şi jertfele. Dar avea nevoie să recunoască, de asemenea, caracterul divin al lui Hristos şi, prin credinţa în El, să primească putere pentru a face faptele neprihănirii. Ritualurile nu erau de nicio valoare, dacă nu erau legate de Hristos prin credinţă vie. Nici Legea morală nu-şi atinge scopul, dacă nu este înţeleasă în legătura ei cu Mântuitorul. Hristos a arătat de repetate ori că Legea Tatălui Său conţine ceva mai adânc decât nişte porunci aspre. [...] Legea scoate în evidenţă datoria omului şi-i descoperă vinovăţia. El trebuie să caute la Hristos atât iertarea, cât şi puterea de a împlini ceea ce cere Legea.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 608)

Mesajul zilei: Credinţa nu cere ca toate întrebările să primească răspuns, ca toate îndoielile să fie îndepărtate, înainte de a crede.

La începutul lucrării Sale, Isus i-a alungat din templu pe cei care îl dezonorau prin negoţul lor nesfânt. Acum, la încheierea lucrării Sale, a intrat din nou în templu şi a constatat că situaţia era mai
rea decât la început. Tocmai simbolurile care arătau spre Mielul lui Dum- nezeu fuseseră transformate în mijloace pentru obţinerea de câştig.

Isus ştia că eforturile de a reforma preoţia coruptă aveau să fie za- darnice, dar dorea să îi ofere acestui popor necredincios o nouă dovadă cu privire la misiunea Sa divină. Toţi ochii s-au îndreptat către El cu veneraţie, în timp ce divinitatea a străfulgerat prin natura Sa umană. Nemulţumirea Sa părea un foc mistuitor.

După ce i-a alungat din templu pe cei care îl întinau, s-a reinstalat pacea. Şi de data aceasta, El a început să vindece bolnavii şi să înveţe mulţimile. Fariseii erau înmărmuriţi; Acela pe care nu puteau să-L in- timideze Se afla la conducere. Sinedriul a insistat ca Isus să le dea un semn că El este Mesia. Dovezile autorităţii Sale se aflau chiar sub ochii lor, dar ei au cerut mai multe, fiindcă El nu corespundea aşteptărilor lor.

Un gând inspirat: „Oamenii care L-au respins pe Hristos urmau să vadă, curând, cum cetatea şi naţiunea lor vor fi distruse. Slava lor urma să fie nimicită şi risipită ca praful în bătaia vântului. Şi ce anume i-a dis- trus pe iudei? Tocmai stânca pe care, dacă ar fi clădit, ar fi putut rămâne în siguranţă. Bunătatea lui Dumnezeu fusese dispreţuită, neprihănirea respinsă, iar harul neglijat. Oamenii s-au aşezat împotriva lui Dumnezeu şi tot ce ar fi fost spre mântuirea lor s-a întors spre distrugerea lor. […] Aşa va fi şi în marea zi finală, când judecata va cădea asupra acelora care au respins harul lui Dumnezeu. Hristos, piatra lor de poticnire, Se va arăta atunci ca un munte răzbunător. […] Pentru că a respins şi a dispreţuit iubirea şi harul, păcătosul va fi distrus.” (Hristos, Lumina lu- mii, pag. 600)

Mesajul zilei: Isus este ca un foc mistuitor pentru cei care se opun harului Său şi Îi întorc spatele. Însă El este un Răscumpărător îndurător şi un Vindecător pentru toţi cei care acceptă mila Sa.

Un gând inspirat: „Isus venise înfometat la smochin pentru a găsi hrană. Tot astfel venise la Israel, să găsească în el roadele neprihănirii. El revărsase asupra iudeilor darurile Sale, ca ei să poată aduce roade pentru binecuvântarea lumii. Le oferise nenumărate ocazii şi privilegii şi, în schimb, căuta simpatia şi colaborarea lor în lucrarea Sa milostivă. […] Dacă ar fi ţinut Legea lui Dumnezeu, ei ar fi îndeplinit aceeaşi lu- crare neegoistă pe care a făcut-o Hristos. Dar iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de om era eclipsată de îngâmfare şi mulţumire de sine. […] Ei nu împărţeau lumii comorile de adevăr pe care li le încredinţase Dumnezeu. În smochinul uscat, ei ar fi putut să vadă atât păcatul lor, cât şi pedeapsa lui. Uscat din cauza blestemului Mântuitorului, smochinul stătea ofilit şi bătut de vânt, uscat din rădăcini, arătând ce avea să fie poporul iudeu atunci când urma să fie retras harul lui Dumnezeu.” (Hristos, Lumina lumii, pag, 583)

Mesajul zilei: Există şi în biserica lui Hristos aşa-zişi creştini care mărturisesc a-L urma pe Hristos, dar cărora le lipsesc neprihănirea Sa şi roadele ei.

În prima zi din săptămâna care avea să se încheie cu răstignirea Sa, Isus a intrat triumfător în Ierusalim. În inima mulţimilor care L-au însoţit, înmugurea speranţa într-o nouă împărăţie.

Până atunci, Isus umblase pe jos din cetate în cetate, însă acum a in- trat în Ierusalim călare pe un măgăruş, după obiceiul evreiesc de intrare a regilor şi ca o împlinire a profeţiei lui Zaharia (vezi Zaharia 9,9). Prin acest act, El S-a proclamat împăratul lui Israel.

Leproşii pe care îi vindecase şi orbii cărora le redase vederea, şchiopii, văduvele şi orfanii pe care îi iertase şi îi binecuvântase – toţi mergeau înaintea Sa şi Îl lăudau în timp ce intra în cetate. De data aceasta, Isus a acceptat gesturile de preţuire pe care niciodată până atunci nu le per- misese, iar ucenicii au înţeles de aici că speranţele lor aveau, în curând, să se împlinească. Însă Isus ştia că intrarea triumfală avea să-L ducă la cruce.
Totodată, evenimentele din ziua aceea aveau să-i determine pe mulţi să cerceteze profeţiile ca să găsească singuri dovezi că Isus era într-ade- văr Mesia.

Un gând inspirat: „Isus Şi-a ridicat mâna – care de atâtea ori îi binecuvântase pe bolnavi şi suferinzi – şi, îndreptând-o către cetatea blestemată, a exclamat: […] ’Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea!’ Aici Mântuitorul S-a oprit şi a lăsat nerostit viitorul pe care l-ar fi avut Ierusalimul, dacă ar fi primit ajutorul pe care Dumnezeu dorea să i-l dea […] Dacă ar fi cunoscut ceea ce avu- sese privilegiul să cunoască, […] cetatea ar fi putut să rămână în picioare, în mândria prosperităţii, împărăteasa naţiunilor, liberă în puterea dată de Dumnezeu. […] Soarta fericită care ar fi binecuvântat Ierusalimul, dacă L-ar fi primit pe Răscumpărătorul lui, a apărut în faţa Fiului lui Dumnezeu. […] De pe zidurile cetăţii Ierusalim, porumbelul păcii ar fi zburat la toate naţiunile. Ea ar fi fost diadema plină de slavă a lumii.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 576, 577)

Mesajul zilei: Dorinţa fierbinte a Domnului Isus este să ne strângă lângă El şi să ne binecuvânteze. Dacă nu ne împotrivim, El ne va ţine în siguranţă în mâna Sa.

Simon din Betania era unul dintre fariseii care se alăturaseră în mod deschis urmaşilor lui Hristos. El spera ca Isus să fie Mesia, dar încă nu Îl acceptase ca Mântuitor. Caracterul lui Simon nu se schimbase. Isus îl vindecase de lepră şi acest lucru îl atrăsese la Isus. Drept recunoştinţă, el a pregătit un ospăţ în cinstea Lui. I-a invitat şi pe ucenici, şi pe evreii cu vază din cercul lui. La masă, de o parte a lui Isus se afla Simon, iar de cealaltă parte, Lazăr. Marta servea, iar Maria asculta cu atenţie cuvintele lui Isus.

Maria cumpărase cu mari sacrificii un vas de alabastru cu un parfum scump. În timp ce l-a turnat pe capul lui Isus, parfumul delicat a umplut încăperea. Iuda a reacţionat imediat cu nemulţumire, considerând că se făcuse o mare risipă. Maria a auzit criticile lui, dar, în acelaşi timp, a auzit că Domnul îi lua apărarea şi că aproba actul ei de generozitate.

Modul în care l-a privit Isus l-a convins pe Iuda că Învăţătorul îi cunoştea ipo crizia, aşa că s-a hotărât să se răzbune, dându-L pe mâna Sinedriului. Însuşi Simon o dusese pe Maria în păcat. Isus ştia, iar Simon era conştient că Isus ştie. Cu ocazia aceasta, mândria lui a fost umilită. Maria a fost prima persoană care L-a proclamat pe Mântuitorul înviat.

Un gând inspirat: „Simon era mişcat de bunătatea lui Isus, care nu l-a mustrat pe faţă înaintea musafi rilor. El nu fusese tratat aşa cum dorise să fie tratată Maria. El a văzut că Isus nu voia să expună în faţa altora vinovăţia lui, ci a căutat ca […], prin milă şi bunătate, să-i înmoaie inima. […] A văzut mărimea datoriei pe care o avea faţă de Domnul său. Mândria i-a fost umilită, mândrul fariseu s-a pocăit şi a devenit un ucenic smerit, gata de sacrifi ciu.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 567, 568)

Mesajul zilei: La fel ca Simon şi Maria, şi noi Îi datorăm Domnului Hristos cu mult mai multă recunoştinţă decât reuşim să ne dăm seama sau decât suntem în stare să Îi înapoiem. Tot ce-I putem da este inima noastră.

Prin Ierihon treceau multe caravane care se îndreptau spre Ierusalim. În cetate s-a răspândit vestea că Isus, care îl înviase pe Lazăr, se afl a printre oamenii care mergeau la sărbătoarea Paştelui. Mulţi locuitori ai Ierihonului voiau să-L vadă. Printre aceştia era şi Zacheu, şeful vameşilor, un om foarte detestat de semenii lui evrei. Însă, în ciuda reputaţiei lui, Zacheu avea inima deschisă pentru adevăr. El îl auzise pe Ioan Botezătorul predicând despre nevoia de pocăinţă şi îşi îndreptase greşelile faţă de cei pe care îi păgubise. Afl ând că Isus urma să treacă pe acolo, acest bărbat scund s-a urcat într-un pom ca să poată vedea mai bine. Stând sus în pom şi privind, Zacheu a văzut că Isus şi ucenicii Săi s-au oprit sub pom. Apoi, spre uimirea lui, Isus S-a uitat la el şi i-a rostit numele. Învăţătorul i-a cerut să Îl primească în casa lui în ziua aceea. Dragostea şi loialitatea faţă de noul lui Învăţător l-au îndemnat pe Zacheu să vorbească. El şi-a mărturisit public păcatele şi a promis că îi va despăgubi în întregime pe cei pe care îi înşelase. A făcut ceea ce tânărul bogat nu a reuşit să facă.  Astăzi, cuvintele „sfi nţenie Domnului” trebuie să fi e scrise pe fi ecare tranzacţie fi nanciară, pe fi ecare cec şi pe fi ecare registru contabil. Cei cu adevărat convertiţi renunţă la toate practicile necinstite – chiar dacă vor fi sancţionaţi legal. Ei vor îndrepta relele făcute.

Un gând inspirat: „Dar, îndată ce s-a predat infl uenţei Duhului Sfânt, Zacheu a îndepărtat din viaţa lui orice deprindere necinstită. Pocăinţa în care nu se vede schimbare nu este o pocăinţă autentică. Neprihănirea lui Hristos nu este o haină care să acopere păcatele nemărturisite şi nepărăsite; este un principiu de viaţă care transformă caracterul şi controlează purtarea. Sfi nţenia este o predare deplină în faţa lui Dumnezeu; este o totală supunere a inimii şi a vieţii faţă de principiile cerului.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 555, 556)

Mesajul zilei: Creştinii trebuie să fi e cunoscuţi atât pentru onestitatea şi pentru relaţiile lor de afaceri transparente, cât şi pentru integritatea lor strictă în toate domeniile vieţii.

Paştele se apropia şi Isus ştia că nu mai era mult până când avea să fi e trădat. El le-a explicat lucrul acesta ucenicilor mai clar decât  până atunci, dar ei nu se gândeau decât la Împărăţia pe care erau convinşi că El urma să o întemeieze pe pământ. Erau siguri că evenimentul acesta era aproape. În contextul acesta a intrat în scenă mama lui Iacov şi a lui Ioan cu cererea ca fi ii ei să se aşeze la dreapta şi la stânga lui Isus în Împărăţia viitoare. Isus ştia ce se afl a în inima acestei mame. El ştia că fi ii ei erau profund ataşaţi de El. Nu a mustrat cererea ei, ci a plasat-o într-un context mai profund. Când au auzit cererea pe care au făcut-o Iacov şi Ioan prin mama lor, ceilalţi ucenici s-au supărat foarte tare. Cu toţii îşi doreau să ocupe acele poziţii mult râvnite. Între ei a apărut iar disputa cu privire la cine urma să fi e cel mai mare în Împărăţia lui Dumnezeu. Isus le-a spus că întâietatea în Împărăţia Sa se baza pe alte principii decât cele din lume. Împărăţiile lumii se bazează pe infl uenţă, bogăţie şi putere. Însă în Împărăţia cerului, întâietatea se bazează pe slujirea altora – fapt ilustrat cel mai bine de Însuşi Isus. Dorinţa lor de a ocupa poziţiile cele mai înalte era o refl ectare a împărăţiei lui Satana.

Un gând inspirat: „Principiile şi chiar cuvintele Mântuitorului, în fru museţea lor divină, au rămas în memoria ucenicului iubit. În ultimele sale zile, povara mărturiei lui Ioan către biserici era: ’Vestirea pe care aţi auzit-o de la început este aceasta: să ne iubim unii pe alţii.’ [1 Ioan 3,11] Acesta era spiritul care domnea în prima biserică. După revărsarea Duhului Sfânt, ’mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un sufl et. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui’. ’Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă de ceva.’ (Fapte 4,32.34)” (Hristos, Lumina lumii, pag. 551)

Mesajul zilei: Principiul slujirii din inimă a fost ilustrat de Domnul Isus în viaţa Sa pe pământ, iar noi trebuie să trăim urmând exemplul Său.

Invierea lui Lazăr i-a alarmat pe saduchei, care negau posibilitatea camorţii să revină la viaţă. Spre deosebire de ei, fariseii credeau în înviere, dar Îl urau pe Isus, deoarece El le demasca pretenţiile făţarnice.Aceste grupări de conducători religioşi intrau deseori în dispute una cualta. Acum însă saducheii şi fariseii s-au unit ca să facă planuri pentruprinderea lui Isus şi pentru aducerea Lui la tăcere.În momentul culminant al discuţiei lor aprinse, Caiafa, marele preot,s-a ridicat ca să susţină că este mai bine să moară un singur om decât săfie distrusă o naţiune întreagă. Folosind toată puterea de convingere şi toate tacticile de dezbatere, Caiafa i-a îndemnat să cadă de acord că Isus trebuia dat la moarte. Ei au respins convingerile date de Duhul Sfânt înconştiinţa lor şi au motivat că omorârea lui Isus era voinţa lui Dumnezeu. Decizia aceasta le-a adus mulţumire. Se considerau nişte patrioţi carecăutau salvarea naţiunii. Dar nu şi-au propus să-L prindă pe Isus imediat, de teama unei reacţiidin partea poporului. Isus cunoştea planurile lor şi ştia că până la urmăvor reuşi în ceea ce şi-au propus. Nedorind să grăbească venirea crizei,El S-a retras.

Un gând inspirat: „La consiliul acesta, duşmanii lui Hristos fuseseră profund convinşi. Duhul Sfânt le impresionase mintea. Dar Satana selupta să pună stăpânire pe ei. El le-a adus aminte greutăţile pe care lesuportaseră din cauza lui Hristos. […] Ignorând formele şi ceremoniilelor, El [Isus] îi încurajase pe păcătoşi să meargă direct la Dumnezeu, cala un Tată milostiv, şi să-I spună ce nevoi au. Astfel, după părerea lor, Eldăduse la o parte preoţia. Refuzase să recunoască teologia şcolilor rabinice. Demascase practicile rele ale preoţilor şi le compromisese iremediabil influenţa. […] Satana le amintea acum toate aceste lucruri.

Satana le-a şoptit că, pentru a-şi menţine autoritatea, trebuie să-Lomoare pe Isus.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 540, 541)

Mesajul zilei: În marea luptă, invidia şi ura au condus întotdeauna laconstrângere şi la negarea adevărului.

În Betania, în casa lui Lazăr şi a celor două surori ale lui, Isus găsea deseori odihna necesară şi eliberarea de suspiciunea şi de invidia fariseilor mânioşi. Aici putea să vorbească nestingherit, cu simplitate, ştiind că va fi înţeles. Lor nu trebuia să le vorbească în pilde. De multe ori, Maria stătea la picioarele Sale, ascultându-L dornică, în timp ce Marta avea grijă ca toţi să se simtă bine. Casa lor s-a umplut de tristeţe atunci când Lazăr s-a îmbolnăvit grav. Surorile i-au trimis vorbă lui Isus, convinse fi ind că El avea să fi e cel mai îngrijorat. El le-a răspuns că boala lui Lazăr „nu este spre moarte” (Ioan 11,4). Dar fratele lor a murit şi, în tot acest timp, Isus Îşi continua lucrarea obişnuită. La patru zile de la moartea lui Lazăr, când Isus a ajuns în cele din urmă în Betania, surorile erau foarte mâhnite. Isus simţea împreună cu ele, dar ştia că, după ce El va fi săvârşit marea minune a învierii lui, credinţa lor va străluci şi mai puternic. Lazăr, surorile lui, ucenicii şi chiar conducătorii evrei încăpăţânaţi aveau să primească dovada absolută că El era Dumnezeu şi Dătătorul vieţii. Ajungând la mormânt, Isus a poruncit ca piatra să fi e dată la o parte şi apoi l-a chemat cu glas tare pe prietenul Său să iasă din mormânt. Iar Lazăr a revenit la viaţă.

Un gând inspirat: „Isus plângea nu numai din cauza scenei din faţa Sa. Îl apăsa povara durerii veacurilor. […] Privind spre anii ce urmau să vină, vedea suferinţa şi întristarea, lacrimile şi moartea care trebuiau să fi e partea oamenilor. Inima Lui era străpunsă de durerea întregii familii umane din toate timpurile şi din toate părţile lumii. Durerile omenirii păcătoase apăsau greu asupra sufl etului Său şi, din dorinţa de a alina toată suferinţa, ochii I S-au umplut de lacrimi.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 534)

Mesajul zilei: Învierea lui Lazăr este o pregustare a învierii care va avea loc la revenirea Domnului Isus pe pământ, când El îi va chema pe sfi nţii trecuţi la odihnă, ca să le dea viaţa veşnică.

Tânărul bogat, profund mişcat de cuvintele lui Hristos şi de vindecărilepe care le făcuse, îşi dorea să facă parte din grupa ucenicilor. CândIsus a trecut prin apropiere, el a venit alergând, a îngenuncheat lapicioarele Lui şi l-a întrebat: „Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţaveşnică?” (Matei 19,16) Tânărul avea o părere foarte înaltă despre propria neprihănire; totuşi,nu era pe deplin mulţumit. Isus l-a privit în ochi şi l-a iubit, fi ind convins de sinceritatea lui şi ştiind că el era exact ajutorul de care avea nevoie.Conducătorul acesta tânăr şi bogat putea să-L reprezinte pe Isus într-omare măsură. El deţinea nişte calităţi care ar fi putut să-l ajute să devină o forţă spirituală printre oameni, dacă s-ar fi unit cu Hristos.Totuşi, îi lipsea un singur lucru: avea nevoie de dragostea lui Dumnezeu în suflet. Ca să o primească, trebuia să renunţe la dragostea lui exagerată de sine. Isus l-a supus unui test de renunţare de sine.Conducătorul a înţeles imediat sensul cuvintelor lui Hristos şi s-a întristat, fiindcă bunurile materiale erau idolul lui. Ideea de a renunţa la bogăţiile lui pământeşti în favoarea comorii cereşti nevăzute era pentruel un risc prea mare.

Un gând inspirat: „Modul în care S-a purtat Hristos cu acest tânăreste o pildă pentru noi. Dumnezeu ne-a dat o regulă de purtare pe caretrebuie s-o urmeze fiecare slujitor al Lui. Este vorba de ascultarea de Legea Sa, dar nu o ascultare legalistă, ci o ascultare care pătrunde înviaţă şi este ilustrată în caracter. Dumnezeu a prezentat caracterul Săuca model pentru toţi cei care vor să devină supuşi ai Împărăţiei Sale.Numai cei care vor deveni conlucrători cu Hristos, numai cei care vor zice: ’Doamne, tot ce am şi tot ce sunt este al Tău’, numai aceia vor fi recunoscuţi ca fi i şi fi ice ale lui Dumnezeu. […] El ne pune la dispoziţie toate mijloacele date nouă de Dumnezeu, pentru a duce mai departe lucrarea Sa în lume. Numai în felul acesta El ne poate mântui.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 523)

Mesajul zilei: Aceeaşi invitaţie – şi poruncă – dată tânărului bogat neeste dată şi nouă. Isus nu face părtinire.