La data de 14 august 2021, în biserica Adventisă de Ziua a Șaptea „Efes” din comuna Sîngereii Noi a avut loc aniversarea a 50 de ani de la înființarea casei de rugăciune.
Desigur, o astfel de sărbătoare nu poate fi sărbătorită fără invitați si musafiri din diferite regiuni ale Moldovei. Printre aceștia ne-au onorat cu prezența sa și pastorii care au slujit în biserica „Efes” și au participat la construcția și menținerea locașului în toată această perioadă de 50 de ani. Printre ei se enumără: Alexandru Moldovanu , Kuliko Anatolie, Grubii Valentin, Zamostean Fiodor. Iar după câteva luni de muncă intensivă si dedicație ne-am întâlnim cu Dumnezeu la acest eveniment într-o casă de rugăciune reînnoită și binemeritată.
Atmosfera festivă s-a simțit pe tot parcursul zilei datorită: Orchestrei bisericii locale, instrumentelor care au răsunat cu putere, poieziilor și cântărilor de laudă.
Masa de prânz, a fost plină cu bucate delicioase pregătite cu dragoste și efort de către gospodinele bisericii noastre, pentru ca acest eveniment să fie la înălțimi.
Seara, în inima naturii , tinerii au încheiat acest minunat sabat prin cântări, teme de discuție, jocuri și amintiri.
Lăudă și mărire să-i fie aduse Domnului, pentru lumina adevărului care strălucește în Sîngereii Noi nu doar de 50 de ani de când a fost construită Casa de Rugăciune, dar și de cei 85 de ani de la sosirea primilor adventiști în localitate.
Tarlev Sergiu
Pastorul bisericii AZS, Sîngereii Noi