„Tainele Împărăţiei lui Dumnezeu” Program biblic

vineri, 5 februarie 2010 10:45,   Headlines, Stiri

Tainele Imparatiei lui Dumnezeu

Evenimentele prezente vorbesc cu claritate despre faptul că trăim un timp special. În ultimele decenii ne-am convins că în lumea noastră nu există sisteme publice şi guverne de stat care să ne asigure un viitor strălucitor, nemaivorbind de un prezent stabil. Cuvintele Mântuitorului lumii, Isus Hristos, precum că „ …Împărăţia cerurilor este aproape”, sunt actuale astăzi ca niciodată. Acea Împărăţie în care nu vor mai fi orfani şi văduve, războaie şi veşti de războaie, asemenea conflictelor din Irak şi Afganistan, nu va mai fi instabilitate economică şi socială, frică de disponibilizare şi şomaj, de preţuri ascendente şi pensii mizerabile. Eu vă invit să descoperiţi această Împărăţie divină şi să căpătaţi speranţă. Având speranţă şi credinţă, chiar şi cu lacrimi în ochi, cu durere în suflet şi trup, cu sărăcie în casă şi în familie, noi ne vor ruga „ …vie Împărăţia Ta”. Petru Culacov, directorul companiei TV „Lumina Speranţei”

Hope Channel şi postul TV „Nadejda” prezintă:

„Tainele Împărăţiei lui Dumnezeu”

Program biblic

Mun. Chişinău, str. Ion Neculce 59, tel. +(37322)728473; 748731

www.adventist.md, www.tvhope.net

19 februarie – 13 martie 2010, ora: 15:00 şi 18:00

Împărăţia lui Dumnezeu, descoperită în Evanghelie, nu este nicidecum existenţa de dincolo de mormânt a duhurilor, ci o perspectivă a unei vieţi reale, împlinite şi fericite.

Propunem atenţiei Dumneavoastră o serie de teme unice, unde veţi primi numaidecât răspunsuri la următoarele întrebări:

  • Cum va fi soluţionată problema crizei globale?
  • Despre ce ne vorbesc cronicile istoriei sfinte?
  • Ce taine ascund arhivele cereşti?
  • Cum să trăim în corespundere cu Constituţia Împărăţiei lui Dumnezeu?
  • Ce înseamnă să fii cetăţean al Împărăţiei lui Dumnezeu?

Frecventând acest program, veţi mai afla 7 metode de a înfrunta stresul.

Dacă veţi putea stăpâni stresul, veţi obţine rezultate mari în familie, în societate şi în viaţă!

Intrare liberă

0

Opinii

Comentarii: 22 la «„Tainele Împărăţiei lui Dumnezeu” Program biblic»
  1. Blueldnumrero spune:

    Ого/Ничего себе

  2. Dwessetam spune:

    Узнал много. Спасибо

  3. costea spune:

    slava Bogu za etu programu

  4. officugbock spune:

    Даже не думал

  5. Astope spune:

    по моему мнению: мне понравилось!! а82ч

  6. Anton spune:

    Добавил в свои закладки. Теперь буду вас намного почаще читать!
    Интересно, но все же хотелось бы побольше узнать об этом. Понравилась статья!:-)

  7. Anton spune:

    Хэх. Еще бы…

  8. Cyrex spune:

    Качественно пишите :)

  9. Cyrex spune:

    Мне кажется идея в этой статье раскрыта не до конца. Автор, может что-то добавишь к этому?

  10. Joker spune:

    Потрясающие идеи… нам перенять бы… великолепно.

  11. БОГ ЧЕРЕЗ ЭТУ ПРАГРАМУ ВЛИЯЕТ СВОЮ МИЛОСТЬ,ЛЮБОЬ И ДОЛГОТЕРПИМОСТЬ КНАМ ГРЕШНИКАМ ЛЮБИМАЕ ЕГО ТВАРЕНИЕ! ОСАНА И СЛАВА БОГУ ЧТО ЕГО ЛЮБОВЬ ЖДЁТ КАЖДОВО К ПОКОЯНИЕ!

  12. BigDS spune:

    Здорово! Впечатляет и захватывает. Вообще очень трудно найти полезную информацию!

  13. rushcredit spune:

    Stick with no more than two credit cards that you opened in college, Instandt approval for credit cards no bank account for bad credit.Do I have to guarantee my reservation with my credit card? [URL=http://financeplan.co.tv/visa-mastercard-and-gift.html]visa mastercard and gift[/URL][URL=http://financeplan.f.gp/when-to-close-credit-cards.html]when to close credit cards[/URL][URL=http://financeplan.tk/bank-of-america-verification-of-employment.html]bank of america verification of employment[/URL][URL=http://financeplan.f.gp/manage-credit-cards.html]manage credit cards[/URL][URL=http://financeplan.f.gp/credit-card-payment-dates.html]credit card payment dates[/URL][URL=http://financeplan.f.gp/rushcard-baby-phat-jp-morgan.html]rushcard baby phat jp morgan[/URL][URL=http://financeplan.f.gp/credit-card-numbers-sale.html]credit card numbers sale[/URL][URL=http://financeplan.co.tv/nonprofit-credit-card-accept.html]nonprofit credit card accept[/URL][URL=http://financeplan.co.tv/index.html]best credit card[/URL][URL=http://financeplan.f.gp/mastercard-rates.html]mastercard rates[/URL][URL=http://financeplan.co.tv/bicycle-black-ghost-playing-cards.html]bicycle black ghost playing cards[/URL][URL=http://financeplan.co.tv/usa-b-1-b-2-visa.html]usa b-1 b-2 visa[/URL][URL=http://financeplan.f.gp/what-does-bank-of-america.html]what does bank of america[/URL]