Ziua 13 – Ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine, 8 aprilie 2020

Anunt Thursday, 9 April 2020

Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!

O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi care înaintează împotriva noastră şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine! 2 Cronici 20:12

”Dumnezeu nu dorește ca noi să rămânem apăsați sub povara durerii mute, cu inima rănită și zdrobită. El vrea ca noi să ne uităm în sus și să privim scumpa Sa față plină de iubire. Mântuitorul iubit stă alături de mulți oameni ai căror ochi sunt așa de orbiți de lacrimi, încât nu-L pot distinge. El dorește să ne ia de mână, să privim spre El în simplă încredere, dându-I voie să ne conducă. Inima Sa este deschisă pentru necazurile, întristările și încercările noastre. El ne-a iubit cu o iubire veșnică și ne-a înconjurat cu îndurare… Gândiți-vă la aceasta, copii ai suferinței și întristării, și bucurați-vă în nădejde. „Ceea ce câștigă biruința asupra lumii este credința noastră.” 1 Ioan 5, 4.” Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 12

Întrebări de meditat

  • Ce înseamnă să ne îndreptăm ochii spre Isus?
  • Ce se întâmplă uneori când ochii ne sunt orbiți de lacrimi?
  • Ce dorește Dumnezeu să facă?
  • Așa cum inima lui Dumnezeu este deschisă întristărilor și mâhnirilor noastre, tot așa, inima noastră ar trebui să fie deschisă spre întristarea și mâhnirea altora.
  • Cum putem putem deveni brațul Său de compasiune și  simpatie duioasă pentru cei din jurul nostru astăzi?

Motive de rugăciune – miercuri, 8 aprilie 2020

  1. Rugați-vă pentru cei care sunt zdrobiți, pentru cei care au pierdut recent pe cei dragi și pentru cei care se luptă să simtă că Dumnezeu este încă aproape.
  2. Rugați-vă pentru membrii bisericii care se confruntă cu provocări din partea pandemiei COVID-19 în Canada. Rugați-vă pentru putere și pace și pentru vindecare. Rugați-vă pentru redeșteptare spirituală și ca Evanghelia să avanseze în toată Canada ca urmare a acestor vremuri provocatoare.
  3. Rugați-vă ca iubirea dezinteresată și dărnicia să devină viața membrilor bisericii din întreaga lume. Rugați-vă ca cei care au mai multe resurse să caute și să le împartă cu cei care au mai puține.
  4. Rugați-vă ca membrii bisericii din întreaga lume să înlăture diferențele dintre ei și să se apropie în frăție creștină strânsă, stăruind pentru Ploaia Târzie.
  5. Rugați-vă ca membrii bisericii din întreaga lume să își asume responsabilitatea personală pentru împărtășirea Evangheliei cu cei din jurul lor, ca urmare a anulării unor mari evenimente evanghelice.

Pentru aprofundare – Sugestii pentru studiu suplimentar în această săptămână:

  • Ellen White, Calea către Hristos, capitolele 2 și 3
  • Îndepărtează spărturile ”spirituale” din cartea Îndrăznește să ceri mai mult  de Melody Mason

Traducere: Adina Păltineanu
(https://www.redesteptaresireforma.ro/100dezile/)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.