Miercuri – Omul din Romani 7
miercuri, 18 august 2010 00:00, Lectii Scoala de Sabat
7. Ce luptă este prezentată în Romani 7,16.17?
Duhul Sfânt foloseşte Legea ca pe o oglindă, convingându-l pe om că nu este pe placul lui Dumnezeu, pentru că nu împlineşte cerinţele Legii. Prin eforturile de a împlini cerinţele acestea, cel păcătos arată că este de acord cu faptul că Legea este bună.
8. Ce idee, prezentată deja, este repetată de Pavel aici pentru a o accen- tua? Romani 7,18-20
Pentru a-l convinge pe om de nevoia lui de Hristos, Duhul Sfânt îl conduce adesea printr-o experienţă de tipul „vechiului legământ”. Ellen G. White descrie experienţa lui Israel astfel: „Israeliţii nu şi-au dat seama de păcătoşenia inimii lor şi de faptul că, fără Hristos, era imposibil pentru ei să ţină Legea lui Dumnezeu; şi, în mod pripit, au încheiat un legământ cu Dumnezeu. Având impresia că sunt în stare să realizeze propria lor neprihănire, au declarat: ‘Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul’ (Exod 24,7)… N-au trecut decât câteva săptămâni şi au rupt legământul cu Dumnezeu, s-au plecat până la pământ şi s-au închinat înaintea unui chip cioplit. Ei nu mai puteau nădăjdui în bunăvoinţa lui Dumnezeu pe te- meiul unui legământ pe care îl călcaseră; şi acum, văzându-şi păcătoşenia şi nevoia de iertare, au fost aduşi în situaţia de a-şi da seama de nevoia lor după un Mântuitor, care era descoperit în legământul avraamic”. – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 371, 372
Din nefericire, pentru că nu îşi înnoiesc consacrarea faţă de Hris- tos zi de zi, mulţi creştini slujesc de fapt păcatului, chiar dacă nu vor să recunoască lucrul acesta. Ei argumentează că, în realitate, trec prin experienţa normală a sfinţirii şi că, pur şi simplu, încă mai au o cale lungă de parcurs. Astfel, în loc de a aduce la Hristos păcatele cunoscute şi de a-I cere biruinţa asupra lor, ei se ascund în spatele capitolului 7 din Romani, care le spune, cred ei, că este imposibil să faci binele. În realitate, capitolul acesta spune că omul nu poate să facă binele, dacă este înrobit de păcat, dar că biruinţa este posibilă în Isus Hristos.
Ai obţinut tu biruinţele asupra eului şi păcatului, pe care ni le făgăduieşte
Hristos? Dacă nu, de ce? Ce alegeri greşite faci tu, şi numai tu?
0
















