Târgul talentelor copiilor i-a entuziasmat pe vizitatorii comunității din or. Comrat

Știri Wednesday, 12 June 2019

Serviciul divin al comunității din or. Comrat din data de 1 iunie a fost unul deosebit. Ca în fiecare an, școlarii încep la această dată bine meritata odihnă. Cu ocazia acestui eveniment a fost rostită o rugăciune de binecuvântare pentru copiii comunității din or. Comrat. Înainte de rugăciune fiecare copil a prezentat ceea ce a învățat să facă pe parcursul anului școlar care s-a încheiat.

Încă o dată cei prezenți au putut vedea faptul că Dumnezeu a oferit fiecăruia ceva special. Mulți dintre membrii comunității nici măcar nu se gândeau la cât de multe daruri a oferit Dumnezeu fiecărui copil, și câte încă sunt nedescoperite!

Copiii au cântat în limba rusă, în limba română și chiar în limba engleză, au recitat foarte frumos și expresiv și au cântat la diferite instrumente muzicale.

Școlarii au prezentat și desene foarte frumoase. Sanda, una dintre fetițe, i-a uimit și i-a inspirat atât pe copii cât și pe cei maturi prin mulțimea talentelor pe care le are. Ea a cântat o piesă foarte frumoasă, a prezentat lucrări făcute de ea cu tehnica origami, i-a servit pe toți cu biscuiți pregătiți de ea de care a prins bilețele cu făgăduințe.

În rândul adolescenților au apărut apicultori începători. Toți s-au bucurat foarte mult de faptul că părinții îi învață pe copii să lucreze. Serviciul divin a fost consistent, interesant și de neuitat.

Toți L-au lăudat pe Dumnezeu cu deosebită recunoștință și au cerut binecuvântarea Lui asupra copiilor pentru perioada vacanței de vară.

După serviciul divin copiii au fost serviți cu prăjituri pe care părinții lor le-au pregătit.

Biserica Adventistă din or. Comrat este bogată pentru că are mulți copii și Îi mulțumește Tatălui ceresc pentru aceasta.

Pe paginile Sfintei Scripturi găsim un apel deosebit adresat părinților: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei” (Matei 19:14).

Chiseeva Ludmila, Departamentul Informații al comunității

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.