Ești prea ”mic” pentru a-L vedea pe Isus?

Știri Wednesday, 15 May 2019

Frumoasa zi de 11 mai s-a transformat dintr-o zi obișnuită într-un sabat deosebit pentru un grup de femei din penitenciarul Rusca. Ele s-au bucurat de părtășie cu reprezentanții comunității nr. 2 din Chișinău cu care L-au slăvit împreună pe Dumnezeu.

Aceștia au venit încărcați cu bunătăți și lucruri pentru a suplini parțial nevoile materiale ale   mamelor cu copii   și ale surorilor și prietenelor aflate în spațiul închis de la Rusca. Totuși, darul cel mai de preț oferit a fost Vestea bună despre infinita iubire divină ce se revarsă din belșug asupra pământenilor. Pastorul capelan Dumitru Juravliov a răspuns la întrebarea pusă într-o vizită anterioară: Îl poți oare vedea pe Isus dacă ești mic, neînsemnat, respins de societate?…

Istoria lui Zacheu regăsită pe paginile Bibliei vine   cu un răspuns care confirmă îndemnul din Matei 11:28 ”Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați…” Zacheu, a remarcat pastorul Juravliov, este ilustrația perfectă despre unul dintre acești ”împovărați”. Era bogat, avea un post bănos, avea putere asupra oamenilor… ce-i mai lipsea? Povara golului din suflet și dorința de a-L cunoaște pe Isus nu l-a oprit să apară ca un caraghios în fața oamenilor. Sursele istorice mărturisesc despre el că a îndrăznit să apară într-o ipostază socială rușinoasă – și-a ridicat poalele hainei și a alergat desculț, iar mai apoi s-a urcat într-un dud – numai ca să-L vadă pe Cel ce oferă oricui odihnă și pace.

Povestea lui Zacheu nu se încheie aici! Ea continuă cu înfiriparea unei relații adevărate cu Domnul și următorii pași pe care-i face – ”…jumătate din avuția mea o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau împătrit înapoi” (Luca 19:8) demonstrează cât de mult ne poate schimba Dumnezeu pe fiecare dacă-L căutăm și-L acceptăm ca Domn în viața personală.

Ca o completare a predicii, au fost și mărturisirile unor surori despre transformarea radicală a vieții lor după ce L-au cunoscut pe Isus și urmează învățăturile biblice.

  • Am un singur regret în viața mea, a declarat V. I., acela că L-am cunoscut pe Isus prea târziu, că am irosit ani și zile ducând o viață searbădă…

La întâlnirea de suflet au participat și câteva mame cu copii. Când a aflat că produsele de igienă: scutece, șervețele umede, șampon pentru copii, praf de spălat etc. Produse alimentare, hainele, jucăriile sunt donate de către elevii, părinții și profesorii de la școala ”Excelsis”, Chișinău, una dintre ele a mărturisit: ”Dumnezeu este Acel care poate să miște inimile unor copii și ale părinților lor din libertate ca să aibă grijă de copiii noștri care nu-s vinovați cu nimic, dar stau la închisoare. Vinovați suntem noi, adulții. Însă Dumnezeu ne privește ca pe copii ai Săi și nu ne lasă. Mulțumim din suflet”.

Comunitatea nr. 2 din Chișinău nu este la prima sa vizită a femeilor din penitenciar. Între surori s-au înfiripat relații apropiate și orice ocazie de a se revedea este privită ca o mare binecuvântare. Și dintr-o parte, și din alta, erau trăite din plin clipele scumpe de slăvire comună și închinare, de părtășie spirituală și luarea cu mulțumire a bucatelor gătite acasă.

Eforturile credincioșilor adventiști sunt apreciate și de către administrația penitenciarului de femei din Rusca. În acea zi de gardă era doamna Zinaida Suhovici, specialist în reintegrarea socială, inspector superior. Dumneaei a mulțumit Bisericii AZȘ pentru ajutorul material, moral și spiritual oferit deținutelor și copiilor lor.

Maria Cioaric

Departamentul Comunicare

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.