Școala biblică de vacanță organizată în orașul Dnestrovsk a fost un dar extraordinar pentru copiii din oraș

Știri Tuesday, 22 January 2019

Începutul de an și vacanța de iarnă au fost o adevărată sărbătoare pentru copiii din orașul Dnestrovsk. În perioada 2-7 ianuarie copiii au venit cu mare bucurie la Școala biblică de vacanță. În fiecare zi clădirea bisericii a fost plină de glasurile zglobii ale copiilor și de buna lor dispoziție în așteptarea unei noi întâlniri. 20 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani au participat zilnic cu entuziasm la acest eveniment. Jumătate dintre ei continuă să frecventeze programele comunității. Povestirile biblice captivante, jocurile solicitante, activitățile manuale interesante, comunicarea prietenească, surprizele dulci, atmosfera caldă asigurată de organizatorii programului i-au atras în mod irezistibil pe copiii din oraș și i-au făcut să se simtă împliniți și să aibă emoții pozitive!

În acest cadru copiii au putut să își manifeste în mod liber capacitățile creative, și-au dezvoltat gândirea creativă, au învățat făgăduințe din Biblie și au făcut cunoștință cu deprinderile spirituale prin care să Îl poată cunoaște în mod personal pe prietenul lor cel mai bun, Isus Hristos. Prin intermediul ilustrațiilor vizuale și a implicării personale ei au putut să intre în pielea eroilor biblici și să experimenteze plăgile împreună cu poporul evreu din Egipt; s-au grăbit apoi să părăsească robia; au mers victorioși prin pustie, scăpând de oastea lui Faraon; sub conducerea lui Moise au trecut prin apele Mării Roșii și au cântat apoi cântecul biruinței! Toate aceste istorii le-au oferit copiilor posibilitatea de a face cunoștință cu lumea Bibliei și de a învăța lecția importantă și prețioasă a încrederii în Dumnezeul Atotputernic!

La încheierea întâlnirilor copiii au primit invitația de a participa la întâlnirile cluburilor de „Exploratori” și „Licurici”.

Organizatorii programului doresc ca Dumnezeu să binecuvânteze toți copiii și să fie proslăvit în viața și în slujirea lor pentru El!

Departamentul Informații al comunității din or. Dnestrovsk

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.