Sabat – Îndreptăţirea şi Legea

Pentru studiul din această săptămână, citeşte: Geneza 15,6; 2 Samuel 11; 12,1-25; Romani 3,20-23.31; 4,1-17; Galateni 3,19; 1 Ioan 3,4.

Sabat după-amiază
Text de memorizat: „Deci prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.” (Romani 3,31)

În multe feluri, Romani 4 ajunge la temelia doctrinei biblice a mântuirii prin credinţă. Când l-a folosit pe Avraam – întruchiparea sfinţeniei şi a virtuţii – ca exemplu de om care avea nevoie să fie mântuit prin har, fără faptele Legii, Pavel nu le-a lăsat cititorilor nicio posibilitate de a înţelege greşit. Dacă cele mai bune fapte şi păzirea Legii nu au fost suficiente pentru a-l îndreptăţi pe Avraam înaintea lui Dumnezeu, ce speranţă mai are altcineva? Dacă Avraam a avut nevoie de har, oricine altcineva are nevoie de har, fie că este iudeu, fie că este dintre neamuri.

În Romani 4, Pavel ne descoperă trei etape principale în Planul de Mântuire: 1) făgăduinţa binecuvântării divine (făgăduinţa harului); 2) răspunsul omului la făgăduinţa aceasta (răspunsul credinţei) şi, în cele din urmă, 3) declaraţia divină prin care, acelora care cred, le este atribuită neprihănirea (îndreptăţirea). Aşa a fost pentru Avraam şi aşa este şi pentru noi.

Este crucial să ne aducem aminte că, pentru Pavel, mântuirea este primită prin har, este ceva care ne este dat, cu toate că nu merităm. Dacă am fi meritat-o, ar fi fost ceva ce ne era datorat şi, dacă ne era datorat, era o datorie, nu un dar. Pentru nişte fiinţe căzute şi degradate cum suntem noi, mântuirea nu poate fi decât un dar. Pentru a dovedi ideea aceasta cu privire la mântuirea prin credinţă, Pavel se întoarce la Geneza 15,6: „Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire”. Aici, neprihănirea prin credinţă se află pe una dintre primele pagini ale Bibliei.