Adventiștii din Colibași s-au implicat activ în proiectele sociale

Știri Monday, 7 January 2019

La finalul anului 2018 adventiștii din Colibași au inițiat ultimul proiect al anului cu scopul de a-i ajuta pe copiii din familiile social-vulnerabile.

„Pastorul Ion Plămădeală împreună cu soția și copiii din comunitate au pregătit un program de sărbătoare și cadouri pentru 50 de copii din localitate. De asemenea a fost oferit ajutor alimentar pentru 30 de persoane cu invaliditate. Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect. Le doresc tuturor un An Nou fericit!” – spune asistentul social din cadrul primăriei, Zinaida Manoli.

Și primarul localității, Ion Dolganiuc a vorbit despre impresiile sale cu privire la acest proiect prin mesajul postat pe rețelele de socializare: „Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest proiect de binefacere. Mulțumită dăruirii și jertfirii de sine a fost posibil ca viața semenilor noștri să fie mai bună!”.

Organizatorii proiectului s-au bucurat să participe la această acțiune și le mulțumesc sponsorilor și voluntarilor pentru implicare și pentru posibilitatea de a face celor din jur viața mai frumoasă.

Departamentul Informații al UBM, Roman Chisacov

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.