Sărbătoarea Secerișului i-a unit în recunoștință pe membrii comunității Coșernița

Știri Sunday, 11 November 2018

Laude și mulțumiri i-au fost adresate Domnului pentru Secerișul bogat din acest an. 
Încă de la primele ore ale dimineții de vineri, membrii comunității Coșernița, cu pași grăbiți și coșurile pline de roade au pășit pragul bisericii locale. Au fost aduse la casa Domnului cele mai frumoase și diverse roade pe care anul acesta le-au recoltat. Casa de Rugăciune s-a transformat îndată într-un hambar plin de binecuvântări.

Sâmbătă, pe data de 03 noiembrie 2018, a avut loc Sărbătoarea Secerișului și serviciul solemn al binecuvântării copilului. Pastorul comunității, Becciu Stanislav,  i-a invitat pe cei prezenți să mediteze la legătura dintre seceriș și venirea pe lume a unui copil, a vorbit despre responsabilitatea enormă a părinților în educarea  unui copil și împreună cu pastorul Belîi Dmitrii și părinții, au consacrat copilul Domnului.

Membrii comunității, împreună cu oaspeți din satele vecine au glorificat pe Domnul pentru roadele cu care au fost binecuvântați. Copiii prin cântece, melodii și poezii au arătat cât de bun este Domnul.

Oaspetele special, Pastorul Belîi Dmitrii, a venit cu un mesaj din partea Domnului, și anume textul de la Ioan 15:5 „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă , căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” și i-a îndemânat pe cei prezenți să aleagă să fie coșuri pline cu roade. 
Adventiștii din s. Coșernița Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru sărbătoarea frumoasă, pentru oaspeți și pentru invitațiile primite de către toți cei prezenți.

Daniela Miron, Departamentul Informații, Coșernița.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.