În Moldova a avut loc tabăra de toamnă a familiilor adventiste

Știri Friday, 28 September 2018

În perioada 14-16 septembrie a avut loc tabăra de vară a familiilor adventiste în clădirea Uniunii de Biserici din Moldova.
În anul 2017 a fost organizată prima tabără de acest fel, la care au participat aproximativ 40 de persoane. Atunci participanții au fost impresionați de programul taberei și, când s-au întors acasă, au povestit ceea ce au trăit prietenilor lor.
În anul 2018 s-a observat faptul că fiecare cuplu a venit împreună cu prietenii lor. În acest fel numărul participanților a crescut. Tabăra din acest an a avut aproximativ 100 de participanți.
În ciuda faptului că lucrările agricole de toamnă sunt în toi, și, așa cum se spune, o zi hrănește un an, iar activitățile casnice sunt greu de părăsit, mulți au hotărât să lase totul și să participe la tabără.
„Este o mare binecuvântare pentru familiile noastre. Ascultăm seminare, comunicăm unii cu alții, ne amintim de propriile angajamente și auzim istorii ale familiilor cu experiență” – au spus participanții.
La încheierea întâlnirii toate familiile au mers în excursie în zona istorică a satului Țipova. Acolo au putut să se bucure, privind de sus, de peisajele frumoase ale Moldovei.
Punctul cel mai solemn al întâlnirii a fost ceremonia de reînnoire a legământului căsătoriei. Organizatorii cred că momentele pe care familiile adventiste le-au petrecut în tabără vor contribui la păstrarea iubirii și credincioșiei partenerilor pentru întreaga viață.

Departamentul Informații al UBM, Chisacov Roman

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.