Familia Gapciuc are nevoie de sprijinul nostru!

Predici și articole Thursday, 12 April 2018

Doamnelor și domnilor! Vi se adresează o familie tânără formată din patru persoane: tatăl, Ion, 39 de ani, mama, Olga, 35 de ani, fiul cel mare, Albert, 7 ani și fiul cel mic, Jan, 5 ani.

Toți membrii familiei au deficiențe de auz; tatăl are deficiență de gradul 3, mama de gradul doi iar cei doi fii au deficiență de gradul patru (surzenie). Albert și Jan au făcut operații pentru implant cohlear la ambele urechi. În prezent familia se află la Sankt Petersburg pentru a face terapii ce au ca scop dezvoltarea auzului și a vorbirii copiilor. Ei aud foarte bine dar, din păcate, la noi nu sunt specialiști care să cunoască specificul implanturilor cohleare și care să îi învețe să vorbească. Terapia făcută la „Logoped-Profi” a avut rezultate îmbucurătoare, dar pentru că a fost întreruptă timp de jumătate de an, ceea ce fusese realizat s-a pierdut aproape cu totul. Doar pentru că unul dintre copii a participat mai des la ședințe am fost nevoiți să plătim 106 000 de ruble. După cele patru operații și multele reabilitări, bugetul nostru, și așa destul de redus, s-a epuizat.

Pentru ca terapiile de recuperare să fie regulate și pe o perioadă mai lungă de timp, am venit la Sankt Petersburg. Ni s-a recomandat ca să avem minim o ședință de terapie la 2-3 zile pentru fiecare copil. Fiecare ședință costă 2000 de ruble. Ceea ce înseamnă că vom avea nevoie în fiecare lună de 32 000 – 48 000 de ruble pentru cei doi copii. Din păcate, după ce am plătit facturile pentru chirie și mâncare, ceea ce a rămas NU este suficient nici măcar pentru o singură ședință de terapie.

Venim înaintea dumneavoastră cu rugămintea de a ne ajuta să achităm ședințele de terapie de la „Logoped-Profi”, Centrul de dezvoltare și abilitare a copiilor, logoped Olesea Jucov (logopedprofi.ru), pentru cei doi băieți. Albert este acum clasa I și nu reușește să facă față programei școlare. Operația lui a fost făcută destul de târziu și capacitatea de comunicare este foarte scăzută, ceea ce îngreunează procesul de învățare.

Cu respect familia Gapciuc: Ion, Olga, Albert și Jan!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.