Știri

La Orhei a fost prezentat un seminar de recunoaștere și prevenire a stresului

În comunitatea orașului Orhei, în cadrul întâlnirii „La o ceașcă de ceai”, a fost prezentat un seminar condus de psihologul Rodica Rudei.

S-a vorbit despre depistarea și rezolvarea problemelor legate de stres și depresie. Toate participantele au făcut cunoștință cu simptomele clasice ale depresiei, pentru a o diagnostica corect pe viitor și pentru a nu o confunda cu o tristețe sau o îngrijorare, care pot apărea frecvent și care sunt temporare.

Am aflat că există multe mituri legate de percepția depresiei. De exemplu: „depresia se transmite la copii, de la părinți, prin ereditare” sau „depresia nu poate fi vindecată” și altele.  În final, toți au ajuns la concluzia că, doar dacă starea de tristețe, anxietate, frică, îngrijorare persistă, fără nici un temei real, mai mult de două săptămâni, merită să fie cerută consultația unui specialist.

Deseori, starea psihică a omului, depinde în mare măsură de modul și deprinderile de viață. E bine ca ziua să fie începută prin consacrare în mâinile lui Dumnezeu și să fie sfârșită cu recunoștință, pentru toate binecuvântările Lui.

PĂRINTELE CERESC PREȚUIEȘTE MULT LIBERTATEA NOASTRĂ DE A ALEGE.

El, mânat de dragostea Sa nemărginită, ne previne de primejdiile care pot să apară în viața noastră din cauza alegerilor greșite pe care le facem, dar nu ia decizii în locul nostru. Din păcate, se întâmplă dese ori ca numai prezența problemelor în viața omului să îl trezească, să conștientizeze că se află pe un drum greșit și să îl determine să dorească o schimbare a lucrurilor.

Pe parcursul seminarului s-au organizat și câteva teste de depistare a problemelor psihologice ascunse la prima vedere. Unul dintre ele a fost: înregistrarea evenimentelor care au marcat perioadele copilăriei, tinereții și maturității participantelor.

O participantă a povestit experiența, plină de durere și totodată de biruință, a vieții sale:

La sfârșit de toamnă, în anul 2013, în urma unei intervenții chirurgicale a suferit un atac cerebral, care a țintuit-o la pat, cu incapacitatea de a se folosi de partea dreaptă a corpului. Durerea fizică era cumplită, dar cea mai grea era durerea sufletească. Striga la Dumnezeu: „De ce Doamne ai îngăduit să nu pot merge la închinare în Casa Ta?” „Vreau să spun ca David: „Mă bucur când mi se zice „Haidem la Casa Domnului!” (Ps.122:1) și să merg… SĂ MERG!”.

Anume dorința arzătoare de a fi la închinare a determinat-o să se scoale și să meargă. Aproape peste un an, a venit la Cină în Casa Domnului, sprijinindu-se de un baston și înfruntând o durere cumplită, dar fericită că a venit…

În toată perioada incapacității sale a fost susținută și încurajată foarte mult de fiica ei, care mereu îi zicea: „Tu, de mici ne-ai  învățat că Dumnezeu e Atotputernic, că El ascultă rugăciunile noastre și ne ajută. Să vezi că El ne va ajuta și vom merge împreună la biserică.”

Astăzi această soră e prezentă în Casa Domnului, cum și-a dorit, în fiecare Sabat, mergând fără ajutorul bastonului și lăudându-L pe Dumnezeu pentru vindecare. Ea spune așa: „Sunt momente când mă simt slăbită, dar mă bucur că sunt pe picioare și pot veni la închinare în Fața lui Dumnezeu, în Casa Sa”.

DIAGNOSTICUL DEPRESIEI TREBUIE SĂ FIE ATABILIT PARALEL CU DIAGNOSTICUL LIPSEI DE DRAGOSTE.

Dumnezeu a spus: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Mat.22:39).  Cu alte cuvinte, ești incapabil să-i iubești pe alții dacă nu te accepți pe tine.

Dumnezeu ne descoperă DRAGOSTEA SA și ne încurajează prin următoarele cuvinte: „Te iubesc cu o iubire veșnică; de aceea îți păstrez bunătatea Mea!” (Ier.31:3) și oare: ”Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip” (Isa.49:15).


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *