Luni – Oamenii, fiinţe sociale
luni, 21 iunie 2010 00:00, Lectii Scoala de Sabat
Oamenii sunt fiinţe sociale. La scurt timp după ce l-a creat, Dumnezeu i-a oferit lui Adam un tovarăş. El a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur” (Gen. 2,18). Avem nevoie unii de alţii.
2. Ce principiu important se găseşte în Romani 14,7? Ai observat acest principiu în situaţiile prin care ai trecut?
Fie că trăim, fie că murim, avem o influenţă asupra celorlalţi şi, în mod special, asupra familiei noastre. Grija înţeleaptă faţă de sănătate ne aduce binecuvântări şi nouă, dar şi celor alături de care trăim.
3. Ce ne spun textele următoare despre importanţa relaţiilor interumane? Gen. 2,18; Ecl. 4,9-12; 1 Cor. 12,14-26; Gal. 6,2
Relaţiile bune au o influenţă pozitivă atât asupra vieţii noastre, cât şi asupra vieţii altora. De aceea este bine să învăţăm să dăm şi să primim cu bucurie. Nu este corect să spunem: „Este corpul meu şi mă priveşte ce fac cu el”. Societatea are de pierdut, direct sau indirect, prin alegerile nepotrivite ale fiecărui om. Viaţa, acest dar preţios de la Dumnezeu, este de o valoare inestimabilă şi merită păstrată. În multe locuri, valoarea vieţii nu este apreciată; însă pentru creştini, toţi oamenii sunt valoroşi. Este important să investim nu numai în sănătatea noastră, ci şi în sănătatea altora. Un medic a studiat importanţa legăturilor sociale şi a suportului social în relaţie cu rata îmbolnăvirii şi cea a decesului. Legăturile sociale, culturale şi tradiţionale apropiate din cultura japoneză au rezultate excelente asupra sănătăţii. Cu cât legăturile sociale sunt mai bune, cu atât oamenii sunt mai sănătoşi. În continuare, el a arătat că izolarea socială are ca urmare o sănătate precară şi o rată a mortalităţii mai mare. Relaţiile sociale semnificative influenţează pozitiv conduita fizică, mentală şi emoţională. Ce binecuvântări ai primit datorită relaţiilor sociale? Cum poţi să-i ajuţi pe ceilalţi să primească aceleaşi binecuvântări? Ai tendinţa de a dărui sau de a aştepta să primeşti ceva de la relaţia cu ceilalţi? Ce îţi spune aceasta despre tine?
0
















