Avionul nostru dinspre București a aterizat, la orele 20:00, pe aeroportul din Nisa și am mers la hotel unde urma să petrecem noaptea eu, soțul meu și sora mea. Părinții și celelalte două surori, care încă locuiesc în Franța, veneau în același timp cu mașina dinspre centrul Franței spre Nisa, urmând să ne ia dimineața devreme pentru a merge câteva zile în Corsica, pentru o scurtă vacanță împreună.

Toți trei am decis să ieșim să mâncăm ceva și apoi să mergem să ne culcăm, știind că a doua zi urma să ne trezim foarte devreme. Cu toate că nu mai fusesem la Nisa și era și sărbătoare națională în Franța, ne-am gândit că vom avea ceva timp să ne plimbăm la întoarcerea din Corsica. Ne-am culcat deci.

Am fost însă treziți la scurt timp după miezul nopții de telefonul meu care suna într-una. Erau părinții și surorile. Fiind pe drum, au auzit știrile la radio despre un atentat la Nisa: un șofer de camion, intrase în mulțimea adunată pentru artificii și concerte. Se anunțau 10 morți la momentul acela. I-am liniștit, le-am zis că nu am ieșit în seara aceea și că îi așteptăm. M-am pus la loc în pat sperând să nu fie mai grav și am adormit. Trezirea de la ora 5:00 a fost una tristă…

Pe drum, în mașină împreună cu familia mea, am petrecut următoarele ore ascultând știrile. Bilanțul indica deja 84 morți și zeci de răniți, dintre care 52 de răniți în stare foarte gravă. Șoferul camionului condusese pe o distanță de 2 km, cu o viteză de 90 km/oră, lovind pe oricine era în drumul lui, bărbat, femeie sau copil. Într-un final, șoferul a fost împușcat de către forțele de ordine care au ciuruit cu gloanțe geamul camionului pentru a-l opri. Ne-am rugat toți, împreună, pentru familile victimelor, am vorbit despre tragedie, gândindu-ne cât de oribile și întristătoare sunt aceste evenimente și cum vieți sunt distruse într-o clipă, din nebunia și răutatea altor persoane. Toată zona aceea era blocată, am ocolit pentru a ajunge la bac și, odată ajunși acolo, am trecut prin controale minuțioase de identitate și ale bagajelor. Măsuri de securitate aspre fuseseră deja puse în acțiune.

Din inerție, am dat pe Facebook „Check safe” pentru a anunța prietenilor că suntem bine, însă mai târziu am șters notificarea, realizând că puțină lume știa că eram la Nisa în momentul acela. În plus, nu voiam să atrag atenția asupra mea – nu fusesem la locul atentatului, nu văzusem nimic, nu eram în pericol.

Cu fiecare atentat

Nisa, Paris, Bruxelles, Istambul, Bagdad, șamd., în ultimul an, parcă lumea noastră s-a schimbat complet. Întreaga Franță este speriată; Europa este îngrijorată; toți prietenii mei francezi postează pe rețelele de socializare numai poze și statusuri legate de evenimentele recente, acestea fiind mereu în gândurile lor, devenind din păcate o parte din cotidian. Viața s-a schimbat, siguranța a dispărut, oamenii s-au divizat, făcând loc la discriminare și rasism, frică și nesiguranță pentru viitor. Franța este într-o stare continuă de urgență. Există totuși oameni care îndeamnă la pace, care îi încurajează pe ceilalți să nu confunde religia cu extremiștii și să facă față terorii cu dragoste. Este într-adevăr tendința naturală a oamenilor de a fi uniți și solidari în astfel de situații. Dar cu fiecare atentat, numărul acestor oameni scade.

De ce noi? De ce s-a nimerit să fim noi fix atunci în hotel, să fi decis să nu ieșim în seara aceea? De ce alții să fie victimele nevinovate? Nu știu. Probabil că nu o să știu niciodată cât timp voi trăi pe-acest pământ. De aceea am decis de mai mult timp deja, că uneori, pentru anumite lucruri, să nu încerc să înțeleg prin logica mea omenească. Nu știu de ce mor oameni inocenți sau de ce alții își doresc să facă rău unor oameni; nu știu de ce eu pot scrie despre niște evenimente în care alții au murit. Dar am ales să am încredere în Dumnezeu că într-o zi poate voi înțelege aceste lucruri când El mi le va explica. Am ales să cred că răul va dispărea într-o zi din această lume, iar Iisus „va șterge orice lacrimă din ochii lor și moartea nu va mai fi” (Apocalipsa 21:4).

Pentru moment, nu pot face nimic. Stau și mă rog pentru pentru toți cei care au pierdut pe cineva drag, pentru țara în care am crescut și pe care o iubesc, dar și pentru evenimentele care în fiecare zi ne amintesc de existența păcatului pe pământ.

Din punct de vedere omenesc, fiecare țară afectată de atentate își dorește întărirea legiilor și a controalelor și luptă împotrivă terorismului. Dar în timp ce lumea se prăbușește moral și spiritual, noi trebuie să ne punem credința în valori adevărate și neschimbate, date de mult timp de către un Dumnezeu plin de iubire. Aștept cu nerăbdare să înțeleg. Dar până atunci am ales să cred. Să cred într-un viitor promis de mult timp de către Dumnezeu, un viitor veșnic și plin de pace.