Concediat de trei ori

Predici și articole Monday, 11 July 2016

De Dennis T. Ranalla

La vârsta de 30 de ani mi-am predat inima lui Isus şi am fost botezat. Doream cu adevărat să fiu partener cu Dumnezeu, așa încât a fi foarte atent cum administrez  toate  binecuvântările lui Dumnezeu, a devenit foarte important pentru mine.

Cam în aceeași perioadă Dumnezeu m-a ajutat să obțin un post bun la un spital mare. Când am acceptat slujba am explicat foarte clar angajatorilor că nu rezolv cazuri  programate în ziua Sabatului. Ei au spus că sunt de acord. După ce am lucrat aproximativ o lună, medicul șef mi-a cerut să rezolv câteva cazuri programate în Sabat. I-am spus că nu puteam să fac acest lucru şi i-am amintit de înțelegerea avută.

Mi-a cerut să vin în biroul său. Ne-am așezat şi el mi-a povestit o întâmplare despre un rabin care dispărea în fiecare zi de Sabat. Nimeni nu știa unde mergea. Acest lucru se întâmpla în fiecare Sabat, așa că într-o zi cineva s-a decis să-l urmărească. Rabinul mergea într-o pădure unde locuia o femeie singură. Rabinul se schimba în haine de lucru şi tăia şi stivuia lemne toată ziua. La sfârșitul zilei își schimba hainele și mergea în drumul său.

Șeful m-a întrebat ce gândeam despre faptul că rabinul făcea bine în ziua Sabatului. I-am spus că aceasta era o problemă între el şi Dumnezeu. El mi-a spus că lucrând în Sabat aș face bine altora. I-am spus că nu mă simțeam împăcat să fac acest lucru.

”Bine, ”a spus. ”Ești concediat!”

În dimineața următoare am fost sunat la ora 6:30 şi rugat să vin la lucru. La ora 14:30 mi s-a spus: ”Ești tot concediat, dar vino la muncă mâine.” Am lucrat și a doua zi, iar la sfârșitul zilei mi s-a spus să nu mai vin. În dimineața următoare am fost sunat la ora 7 şi mi s-a cerut să vin la lucru, așa că am lucrat  și în acea zi, iar la sfârșitul zilei mi s-a spus: ”De data asta chiar ești concediat.” Din nou am fost sunat la ora 6:30 cerându-mi-se să vin la lucru.

În acea după-amiază am fost invitat ca oaspete în biroul șefului meu. De data aceasta mi-a spus că a aranjat programul în așa fel încât să nu am de rezolvat cazuri programate în Sabat. Trebuia doar să pot fi găsit la telefon ca să mă ocup de cazuri de urgență. Și nu mai eram concediat.

Am lucrat la acel spital 8 ani şi m-am ocupat doar de urgențe în Sabat. Tatăl nostru ceresc este Cel ce ne dă locul de muncă. Aceasta s-a întâmplat acum 22 de ani şi El este încă credincios în a-mi asigura un loc de muncă .

Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmașii lui cerșindu-și pâinea.  Psalmul 37:25

Dennis T. Ranalla lucrează ca medic anestezist în Dallas Oregon. Este membru al bisericii adventiste din Inchelium, Washington.

Experiența face parte din cartea Over & Over Again vol.2,  editată de Ronald Alan Knott.