Departamentul Misiunea Femeii, Diviziunea Euro-Asia sărbătorește 20 ani de activitate

Departamentul Sujirii Femeii Thursday, 16 June 2016

În perioada 7-9 iunie 2016 Departamentul Misiunea Femeii (DMF), Diviziunea Euro-Asia, a sărbătorit 20 de ani de activitate.

Dorind să marcheze acest eveniment într-un mod cu totul inedit, directorul DMF Rahel Arais, a organizat o întâlnire specială la care au fost invitate toate coordonatoarele DMF din cadrul Uniunilor DEA.

DSC00866La această întâlnire, care a avut loc în sediul DEA Moscova, au fost prezentate rapoartele de activitate, experiențele acumulate în anii precedenți cât și pe parcursul anului 2016, dar și planurile misionare pentru viitorul apropiat din cadrul fiecărei Uniuni.

Directorul DMF Rahel Arais, a susținut o serie de seminarii și instruiri privind chemarea femeilor la slujire. De asemenea au fost sugerate organizarea de tabere speciale pentru femei, susținerea femeilor care trec prin situații speciale și modalități de conducere către singurul Eliberator Isus Hristos „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă”. Matei 11:28

Dincolo de aceste aspecte ce țin exclusiv de implicarea femeii în slujire, s-a dorit  accentuarea unor aspecte ce țin strict  de instruirea femeilor în ceea ce privește implicarea mai activă sub influența Duhului Sfânt în creșeterea și educarea copiilor încă de la naștere, pornind de la gestul solemn al binecuvântării celor mici, obicei practicat și de familiile biblice, cu o însemnătate deosebită pentru biserica noastră dar și pentru fiecare familie în parte. S-a atras atenția asupra necesității pregătirii pentru adolescență a fetelor și băieților – o perioadă dificilă atât pentru copii cât și pentru părinți – și nu în ultimul rând, incurajarea tinerilor în vederea formării unei familii creștine sănătoase.

O atenție deosebită s-a acordat subiectului violenței în familie. Un subiect sensibil, de actualitate și care, cu părere de rău, a pătruns și în viața familiilor creștine. Dacă până astăzi cel care abuza era bărbatul, actualmente, constatăm că și femeia poate fi numită abuzator. De cele mai multe ori când vorbim de violență în familie se atrage atenția asupra abuzului fizic. Dar iată, că femeia chiar dacă nu abuzează fizic membrii familiei,  studiile arată că rata abuzului psihic și emoțional  din partea femeilor este în creștere. Bineînțeles, motivele sunt diverse dar DMF dorește să spună un NU hotărât acestui tip de abuz. El își pune ca țintă identificarea și asistarea eventualelor cazuri ca acestea.

Seminariile prezentate au vizat copiii, adolescenții și tinerii, care de fapt sunt viitorul bisericii noastre, și pentru care, materialul propus este imperios necesar unei dezvoltări armonioase interpersonală dar și în relația cu Divinul.

Marele Învățător, a chemat la ucenicie oameni de pretutindeni, creând unitate în diversitate. Din această diversitate au făcut parte și femeile, care au deținut roluri importante în slujirea semenilor încă din timpurile bisericii primare. Isus cheamă și astăzi femei la ucenicie și te cheamă și pe tine! El nu privește la statut, înfățișare sau la lipsa de experiență… El privește la potențialul femeii, care zilnic cere puterea Duhul Sfânt pentru a sluji familiei, bisericii cât și semenilor.

Acest eveniment a reprezentat o încurajare pentru fiecare coordonator de departament din întreaga Diviziune Euro-Asia.

Asemena  lui Ilie (care folosește mantaua sa ca simbol de  transmitere a misiunii de slujire  ucenicului său Elisei), Rahel Arais a încurajat pe fiecare din cele 15 coordonatoare prezente la întâlnire, adresându-le un cuvânt personal, în timp ce le așeza pe umeri o eșarfă special aleasă pentru acest moment – simbol al chemării lui Isus la slujire prin puterea Duhul Sfânt – ca ajutor în desăvârșirea misiunii lor.

Departamentul Informații UBM