„Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii” (Matei 13,34-35).
Aceste cuvinte ale Mântuitorului scot în evidență metoda plăcută prin care dorea să trezească interesul, să ridice nepăsarea şi să imprime adevărul în inimă tuturor care Îl ascultau.
În fiecare seară la orele 18:00, în perioada 4-6 martie 2016 și 11-13 martie 2016, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – Emanuel din Chisinău, a fost gazda unui eveniment evanghelistic „parabole moderne”, a cărui vorbitor a fost pastorul Emilian Dospinescu și Valentin Grubîi.
Gazdele evenimentului au fost la mare înălțime organizând un eveniment amplu cu momente muzicale de calitate, înălțătoare și potrivită sufletului ficărui participant fie el tânăr sau mai puțin tânăr. Momentele muzicale au fost oferite atât de corul bisericii Emanuel, cât și de soliștii și grupurile vocale invitate.
Dacă cei doi pastori s-au îngrijit de suflet, Dr. Svetlana Colomieț ne-a oferit sfaturi privind sănătatea noastră, punându-se accentul pe un stil de viață sănătos.
Nici cei mici nu au fost uitați, la demisolul bisericii, copii care și-au însoțit părinții au avut parte în fiecare seară a prelegerilor, de acivități specifice vârstei lor, conform cu ceea ce a fost prezentat adulților.
Prin tema „Parabole moderne”, pastorul Emilian Dospinescu a reusit să transpună evenimentele din pildele Domnului Hristos, zilelor noastre. Astfel a prezentat sacrificiul pe care l-a făcut Păstorul cel bun pentru a-și găsi mioara prea preocupată de interesele proprii, care într-un final au făcut-o să se și îndepărteze de restul turmei până într-acolo încât să se piardă în întunericul plin de pericole. A dat de înțeles că deși suntem murdari, și faptele noastre poartă mirosul greu al neascultării, El, Tatăl din ceruri, aleargă către noi restaurându-ne ființa și curățându-ne viața. Ce avem de făcut după ce am aflat un adevăr atât de prețioes? Renunț la eul meu și fac orice sacrificiu pentru a deține acel adevăr, renunț la scopurile mele egoiste, la goana după van și alerg către o nouă viață plină de speranță.
În acest ton s-a sfârșit prima serie de prelegeri, cei prezenți fiind invitați să participe și săptămâna următoare.
Desigur că aceștia nu s-au întors singuri, ci au adus cu ei cunoștințe apropiate.
În al doilea sfârșit de săptămână am fost onorați și de prezența pastorului Valentin Grubîi. Prin cuvântarea dumnealui, Dumnezeu ne-a îndemnat la fapte altruiste, la slujirea semenilor, la grija pentru cei de lângă noi care sunt în nevoie, la sacrificiu și la schimbarea vieții, având ca model caracterul desăvârșit a lui Hristos.
În ultima seară de prelegeri, am fost invitați la cel mai important eveniment al omenirii, nunta Fiului de Împărat. Nu a rămas nimeni neinvitat, iar tinuta este obligatorie!
În aceste șase zile de prelegeri ni s-a descoperit un Dumnezeu cu adevărat minunat, care ne caută, ne iartă și ne oferă cel mai de preț lucru – mântuirea. Ne ajută să avem o relație matură cu El, ne învață dragostea, slujirea, sacrificiul de sine și ca o încoronare a acestor lucruri ne invită la osățul Său.
În final pastorul Emilian Dospinescu a intonat imnul „De mână du-mă Tată” și pe măsură ce sala i se alătura cântând, într-o atmosferă deosebită toți cei prezenți am ridicat mâinile spre cer pentru a ajunge Mâna care dorește de atâta timp să ne cuprindă.
Și cum în ultima seară s-a vorbit de nuntă, toți cei prezenți au fost poftiți la demisolul bisericii unde a fost amenajată sala ospățului, ca un mic simbol al Marelui Ospăț la care vom participa cu toții foarte curând!