Declaraţie cu privire la creşterea şi ocrotirea copiilor
Adventiştii de ziua a şaptea acordă o mare valoare copiilor. În lumina Bibliei, copiii sunt priviţi ca daruri preţioase de la Dumnezeu, încredinţate grijii părinţilor, a familiei, a comunităţii de credinţă şi a societăţii în general. Copiii posedă un potenţial enorm pentru a aduce contribuţii pozitive în Biserică şi în societate. Atenţia acordată îngrijirii, ocrotirii şi dezvoltării lor este extrem de importantă.
Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea reafirmă şi îşi extinde eforturile îndelungate de creştere şi ocrotire a copiilor şi tinerilor de persoane cunoscute şi necunoscute, ale căror acţiuni constituie o formă de abuz şi violenţă împotriva lor şi/sau îi exploatează sexual. Isus a exemplificat acel fel de respect, îngrijire şi ocrotire pe care copiii ar trebui să le poată aştepta din partea adulţilor în grija cărora se află. Unele din cele mai puternice mustrări rostite de El au fost îndreptate împotriva celor care le fac rău copiilor. Copiii necesită o ocrotire vigilentă, date fiind natura încrezătoare a copiilor şi dependenţa lor de adulţii mai în vârstă şi mai ştiutori, precum şi consecinţele schimbătoare de viaţă ale violării aceste încrederi.
Disciplinare mântuitoare
Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea acordă prioritate educaţiei parentale în biserică, pentru a-i ajuta pe părinţi să-şi dezvolte aptitudinile necesare pentru o disciplinare mântuitoare. Mulţi copii suferă pedepse aspre în numele metodei biblice de disciplinare. Corecţia caracterizată de controlul sever, punitiv, dictatorial, adesea dă naştere la resentimente şi răzvrătire. O astfel de disciplină aspră este totodată asociată cu riscul ridicat de vătămare fizică şi psihologică a copiilor, precum şi cu posibilitatea crescută ca tinerii, la rândul lor, să recurgă la coerciţie şi violenţă pentru a-şi rezolva problemele cu ceilalţi. În schimb, exemplele din Biblie, precum şi numeroase studii confirmă eficienţa formelor mai blânde de disciplinare, care le permit copiilor să înveţe prin raţionare şi experimentarea consecinţelor alegerilor personale. S-a dovedit că astfel de măsuri mai temperate favorizează posibilitatea ca şi copiii să facă alegeri de afirmare a vieţii şi să adopte valorile părinţilor pe măsură ce se maturizează.
Să facem Biserica un loc sigur pentru copii
Biserica îşi asumă cu seriozitate responsabilitatea de a minimiza riscul abuzului sexual şi al violenţei împotriva copiilor într-un cadru congregaţional. Mai întâi de toate, conducătorii şi membrii bisericii trebuie ca ei înşişi să trăiască în conformitate cu un cod etic strict care să prevină chiar şi aparenţa de rău în privinţa exploatării minorilor pentru gratificarea dorinţelor adulţilor. Alte măsuri practice pentru a face biserica un loc sigur pentru copii mai sunt şi atenţia faţă de siguranţa clădirii bisericii şi a împrejurimilor, supravegherea şi monitorizarea atentă a copiilor şi a locului unde se găsesc în timpul tuturor activităţilor legate de biserică. Educaţia cu privire la ce anume constituie o interacţiune corespunzătoare şi necorespunzătoare între adulţi şi copii, semnele de avertizare ale abuzului şi violenţei, şi paşii specifici ce trebuie urmaţi atunci când este raportat sau suspectat un comportament necorespunzător, este de importanţă vitală. Pastorii şi conducătorii bisericii, fiind vizibili şi abordabili, joacă un rol important în prevenţie, precum şi în reacţionarea adecvată la nevoile copiilor, a căror siguranţă se poate să fi fost ameninţată. Actualizări regulate sunt necesare în ce priveşte responsabilitatea morală şi legală a acestora în raportarea abuzului împotriva copiilor către autorităţile civile de profil. Desemnarea personalului calificat şi protocoalele specifice la niveluri mai mari ale organizaţiei Bisericii vor ajuta la luarea măsurilor potrivite atunci când este raportat un abuz într-un cadru congregaţional.
Dată fiind natura complexă a violenţei şi a abuzului sexual împotriva copiilor, intervenţia şi tratarea făptaşilor necesită resurse ce depăşesc domeniul lucrării bisericii locale. Însă, prezenţa unui făptaş cunoscut într-o comunitate reclamă cel mai înalt grad de vigilenţă. În timp ce făptaşii trebuie socotiţi întru totul responsabili de comportamentul lor, este necesară supravegherea persoanelor cu o istorie de fapte comportamentale necorespunzătoare, pentru a se asigura că astfel de persoane vor păstra distanţa şi se vor abţine de la orice contact cu copiii în timpul activităţilor pentru copii desfăşurate în biserică. Prevederea unor oportunităţi alternative pentru creşterea spirituală a făptaşilor în cadre în care nu sunt prezenţi şi copiii augmentează mult efortul de protecţie a copiilor.
Facilitarea vindecării emoţionale şi spirituale
Copiii care au fost ei înşişi victime sau care au asistat la evenimente tulburătoare au nevoie de grija unor adulţi care să-i trateze cu sensibilitate şi înţelegere. Sprijinul practic care îi ajută pe copii şi familiile să rămână stabile în mijlocul tulburărilor le capacitează pe victime şi pe familiile acestora şi favorizează vindecarea. Angajamentul Bisericii de a rupe tăcerea adesea asociată cu abuzul sexual şi violenţa împotriva copiilor, eforturile sale de susţinere a tuturor victimelor şi pentru a li se face dreptate, şi acţiunea deliberată de salvgardare a copiilor împotriva tuturor formelor de abuz şi violenţă vor contribui mult la recuperarea emoţională şi spirituală a tuturor celor afectaţi. Biserica consideră creşterea şi ocrotirea copiilor o responsabilitate sacră.
(Această declaraţie are la bază principiile exprimate în următoarele texte biblice: Levitic 18:6; 2Samuel 13:1-11; 1Împăraţi 17:17-23; Psalmi 9:9,12,16-18; 11:5-7; 22:24; 34:18; 127:3-5; 128:3-4; Proverbe 31:8-9; Isaia 1:16-17; Ieremia 22:3; Matei 18:1-6; 21:9,15-16; Marcu 9:37; 10:13-16; Efeseni 6:4; Coloseni 3:21; 1Timotei 5:8; Evrei 13:3.)
Aceasta declaratie a fost aprobata si votata de catre Comitetul Administrativ al Conferintei Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, pe 23 iunie 2010, la sesiunea Conferintei Generale, desfasurata la Atlanta, Statele Unite ale Americii.