Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice” (2 Corinteni 4:18). Gândeşte-te la aceste cuvinte ale lui Pavel din perspectiva temei studiului din această săptămână. Despre evanghelistul Filip nu avem decât puţine informaţii în Biblie, dar, după cum vom vedea, lucrarea sa, deşi deocamdată necunoscută în mare parte, este deosebită. Ce persoane cunoscute de tine au făcut lucruri mari pentru Dumnezeu, dar nu s-au bucurat decât de puţină recunoaştere vizibilă? De ce este important să reţinem principiul prezentat de Pavel, îndeosebi dacă lucrăm într-un domeniu care nu se bucură de multe aclamaţii sau de multă atenţie? (1 Corinteni 4:13)
- 1. Ce ştim despre Filip Evanghelistul? Faptele 6:5; 8:5-13, 26-40; 21:8.
Filip a fost supranumit „Evanghelistul” în Faptele 21:8 pentru a-l distinge de ucenicul Filip. El apare mai întâi în rolul de „slujitor la mese” în biserica din Ierusalim (Faptele 6:2-5), iar ulterior în rolul de evanghelist şi misionar (Faptele 8:12). Şi-a desfăşurat lucrarea pe parcursul a douăzeci de ani şi s-a bucurat de sprijinul celor patru fiice ale sale, care erau profetese. Cam atât cunoaştem despre el.
„Filip a fost cel care le-a predicat samaritenilor Evanghelia; Filip a fost cel care a avut curajul să-l boteze pe famenul etiopian. Pentru un timp, istoriile acestor doi lucrători [Filip şi Pavel] s-au împletit strâns. Persecuţia violentă a fariseului Saul a împrăştiat biserica din Ierusalim şi a distrus eficienţa organizării celor şapte diaconi. Fuga din Ierusalim l-a determinat pe Filip să-şi schimbe modul de lucru şi consecinţa a fost că a ascultat şi el de chemarea căreia Pavel i-a dedicat viaţa sa. Preţioase au fost orele petrecute împreună de Pavel şi Filip; emoţionante au fost amintirile pe care le aveau despre zilele când lumina care strălucise pe faţa lui Ştefan, îndreptată spre cer în timpul martiriului, a strălucit în slava ei asupra lui Saul persecutorul, aducându-l la picioarele lui Isus ca pe unul care se ruga simţindu-se cu totul neajutorat.”
– Ellen G. White, Sketches From the Life of Paul, p. 204