CERTITUDINE MORALĂ

Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o Lege mare şi minunată. (Isaia 42:21)

Moralitatea creștină are la bază revelaţia oferită de Dumnezeu la Sinai și cuvintele rostite de Domnul Hristos în Predica de pe Munte. Ea arată că obligaţia noastră morală faţă de Dumnezeu este esenţială. De aceea, norma pentru noi este Hristos, Legea pe care El a dat-o și a vestit-o. Moralitatea pe care o insuflă și pe care o pretinde credinţa creștină nu este rodul concluziilor sau al experienţei oamenilor. Ea este întotdeauna în avans faţă de progresele făcute de oameni și are în vedere orice situaţie ce se poate ivi în lumea noastră până la sfârșitul timpului.

Este important să fim mereu receptivi la îndrumările morale oferite de Dumnezeu, și nu la cele oferite de oameni. Îndurarea Sa îmbelșugată și influenţa pe care El o exercită asupra noastră în diferitele situaţii prin care trecem nu schimbă principiile Sale morale eterne. Adevărul lui Hristos trebuie să ne ia în stăpânire și să ne călăuzească. Este nevoie să păstrăm Legea morală departe de intervenţiile omului păcătos, care, din fire, este în vrăjmășie cu ea.

Legea cerului ar trebui să fie și Legea pământului și a tuturor locuitorilor lui. Realitatea este că toţi oamenii au păcătuit și sunt imperfecți din punct de vedere moral. Dar faptul și mai grav este că unii se abat cu bună știinţă de la preceptele divine și își manifestă în mod ostentativ împotrivirea faţă de Dătătorul Legii. Păcătoșii simt mai degrabă nevoia să aducă argumente împotriva Legii morale, decât să o aplice în viaţa lor. Nu există pe pământul acesta un om suficient de înţelept ca să ofere sfaturi morale concepute de el și nici suficient de puternic ca să asculte prin propriile eforturi de poruncile lui Dumnezeu.

Noi vom da socoteală înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea oamenilor. Modul în care am trăit va fi cântărit după standardul lui Dumnezeu, nu după părerile oamenilor. Nu putem trăi și cum vrea Domnul, și cum vor oamenii.

Nu mi-am propus prin meditaţia de astăzi să perpetuez sau să amplific starea noastră de vinovăţie sau de condamnare. Dorinţa mea este le vorbesc tuturor despre nevoia după Evanghelia mântuitoare a lui Isus Hristos. Așa putem vesti o Lege mare și minunată. Singuri, nu ne putem da seama ce e bine și ce e rău. Numai Biblia ne ajută să facem această diferenţă. De aceea, Cele Zece Porunci își păstrează relevanţa și nu se demodează niciodată.

Noi nu vrem să avem alt Dumnezeu, nu vrem să ne închinăm altui dumnezeu decât Dumnezeului care ne-a dăruit Decalogul!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.