Parabola fiului pierdut (1)

Considerată cea mai frumoasă povestire despre natura iertătoare a iubirii, pilda fiului risipitor (Luca 15:11-32), povestită doar de Luca, s-ar putea intitula şi: „Pilda tatălui iubitor şi a celor doi fii pierduţi”. Un fiu a ales viaţa depravată într-o ţară îndepărtată în locul iubirii tatălui. Celălalt a ales viaţa de acasă, deşi nu înţelegea pe deplin dragostea tatălui şi nici ce însemna să aibă un frate. Pilda poate fi împărţită în şapte fragmente, patru ocupându-se de fiul risipitor, două de tatăl şi unul de fratele mai mare.

  1. 1. Când a început decăderea fiului cel mic, până unde a ajuns şi cum şi-a revenit acest om? Luca 15:11-19

Dă-mi! (vers. 12). Decizia fiului mai mic de a-şi cere partea de avere nu este rodul impulsului de moment. Adesea, păcatul este urmarea cugetării îndelungate la lucruri considerate prioritare. Fiul cel mic auzise, probabil de la prieteni, despre viaţa fascinantă şi luxul din ţările îndepărtate. Viaţa de acasă era prea strictă. Iubirea exista, dar impu- nea anumite hotare; în ţara aceea de departe nu existau restricţii. Tata era prea protector, dragostea lui era cam sufocantă. Fiul voia libertate neîngrădită, dar în căutarea aceasta se afla sămânţa răzvrătirii.

O viaţă destrăbălată (vers. 13-16). Fiul îşi ia partea de avere şi pleacă „într-o ţară îndepărtată”, cât mai departe de casă. Privirea grijulie a iubirii, gardul protector al legii, îmbrăţişarea permanentă a harului sunt lucruri străine de locul acela. Este o ţară a „vieţii destrăbălate”. Cuvântul grecesc asotos („destrăbălat”) apare de trei ori în Noul Tes- tament: tradus cu „destrăbălare”, în Efeseni 5:18 se referă la consumul de alcool, iar în Tit 1:6 e asociat cu neascultarea; în 1 Petru 4:3,4 este tradus cu „desfrâu” şi se referă la viaţa trăită „în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite”.

Fă-mă argat (vers.17-19). Chiar şi risipitorul este încă fiu şi are to- tuşi puterea de a decide să se întoarcă. El „şi-a venit în fire” şi şi-a adus aminte de un loc numit „acasă”, de un om numit „tata” şi de o relaţie numită „iubire”. S-a întors acasă cu discursul pregătit ca să-l înduplece pe tată să-l facă argat. Cu alte cuvinte, el spune: „Fă-mă orice, numai lasă-mă să fiu sub ochiul tău părintesc, protejat de grija ta iubitoare.” Niciunde nu este mai bine decât acasă, în casa iubirii Tatălui!

Ce lucruri rele din această lume te ispitesc cel mai mult, în timp ce te amăgeşti cu gândul că nu sunt chiar atât de rele?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.