CA ÎN VREMEA LUI IOAN – 1

„Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.” (Luca 1:17)De ce să discutăm atât despre sfinţenie şi umilinţă? Pentru că Dumnezeu îi cheamă pe copiii celor aleşi să fie cu totul ai Săi, umili în mijlocul unei soci­etăți lipsite de ruşine. El cheamă o nouă generaţie de bărbaţi, femei, tineri şi copii care, asemenea lui Ioan Botezătorul, să ducă o viaţă curajoasă, radicală pentru Hristos în acest „ceas al judecăţii” (Apocalipsa 14:7). Blaise Pascal, matematician fran­cez şi filosof creştin, a scris cuvinte pe care mi le-am notat în dreptul capitolului din Luca 1: „Când toţi se îndreaptă spre depravare, nimeni nu pare să se mişte; dar, când cineva se oprește, aceasta îi va face vizibili pe toţi care se grăbesc, asemenea unui punct de referinţă fix.”

Când te afli în mulţime (poţi verifica atunci când iei metroul) şi toţi se îndreaptă în aceeaşi direcţie, mişcarea este aproape neglijabilă. Dar, dacă se opreşte cineva, imedi­at se poate observa direcţia de mers. Ioan Botezătorul a crescut înaintea primei veniri a lui Mesia ca un punct fix, refuzând să se ia după mulţime. El i-a chemat pe oameni să se oprească şi să se pregătească. Înainte de a Doua Venire a lui Mesia, va exista o generaţie de prieteni ai Săi care, asemenea lui Ioan, vor refuza să se ia orbeşte după mulţime, ci vor sta fermi şi neclintiți, devenind noile „puncte fixe” ale lui Dumnezeu, pe care toată lumea să le poată vedea. De ce? „Să gătească un norod bine pregătit pentru El.” În timp ce citeşti aceste cuvinte, în ceruri se ţine judecata. Deşi noi avem impresia că nu se în­tâmplă nimic deosebit aici pe pământ, această stare ascunde realitatea sobră că acum trăim ceasul cel mai urgent din istoria umanităţii. Isus vine curând!

„Viitorul mulţimilor care suprapopulează pământul este gata să se hotărască. Buna noastră stare viitoare şi chiar mântuirea altor suflete depinde de calea pe care o alegem acum… Avem nevoie să ne umilim înaintea Domnului, cu post şi cu rugăciune, şi să cugetăm mult la Cuvântul Său, în mod deosebit la scenele judecăţii. Ar trebui să căutăm acum o experienţă vie şi profundă în lucrurile lui Dumnezeu. Nu avem nicio clipă de pierdut” (Tragedia veacurilor, p. 601).

A sosit timpul ca generaţia aceasta, asemenea lui Ioan Botezătorul, să ia poziţie neclintită pentru Hristos. El te cheamă. Îl auzi? Vei răspunde? Ridică-te. Ridică-te pentru Isus!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.