„Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” (Galateni 2:20)
Nu m-a încântat niciodată să am chipul cel mai tânăr dintr-o mulţime. Atunci când ai trăsături copilăreşti, arăţi ca şi cum nu ai crescut niciodată. Întot¬deauna eşti „puştanul”. Cam aşa se simţea Ioan, cel mai tânăr dintre ucenicii lui Isus. Dacă vei merge la Roma şi vei admira exponatele datând din perioada creştină, fie sculpturi, fie picturi, vei descoperi chipul tânăr al lui Ioan, fără barbă, cu părul mai lung, ca al unei femei, masculin, dar băieţandru. Nu este de mirare că îşi dorea atât de mult să ajungă în frunte! Mândrie? În mare măsură. Pentru că, de obicei, ne mascăm (sau ne dovedim) lipsurile prin propriile excese (de exemplu, Napoleon, băiatul scund din vecini, care a ajuns să fie un invadator mondial).
Îţi aminteşti momentul însorit când Isus S-a oprit lângă barca fraţilor pescari, care îşi reparau mrejele? „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.” Sărind în picioare, Iacov şi Ioan s-au luat după El. Însă, după numai câteva zile, Învăţătorul a văzut exact de ce erau în stare fiii lui Zebedei! „Le-a pus numele Boanerghes, care, tălmăcit, înseamnă: «Fiii tunetului»” (Marcu 3:17). Iar ei şi-au demonstrat cu vârf şi îndesat meritele pentru numele acesta. Îţi mai aminteşti? Odată, au cerut permisiunea de a aduce foc din cer asupra unei întregi aşezări de samariteni. Şi i-au cerut mamei lor să mijlocească pentru a le obţine primele două locuri în împărăţia lui Isus, iscând o gâlceavă între ucenici.
Priveşte lipsurile de caracter ale tânărului şi chipeşului Ioan. „Ioan nu poseda din fire frumuseţea de caracter pe care a manifestat-o în viaţa sa de mai târziu. Din fire, el a avut defecte serioase. El nu numai că era mândru, dornic de afirmare şi ambi¬ţios după onoare, dar era şi impulsiv, plin de resentimente atunci când era nedreptăţit” (Faptele apostolilor, p. 539). Îţi sună familiar? Totuşi este uimitor faptul că acest băie¬ţandru, Ioan, (cu toate defectele fizice şi de caracter) nu ajunge doar printre apropiaţii lui Isus, ci devine cel mai îndrăgit prieten al lui Hristos pe pământ. Ce har uimitor, transformator!