Conferința Medico-Misionară, Chișinău 2014: slujirea medico-misionară renaște în Moldova

IMG_6188 (Копировать)

Pe parcursul a trei zile, 19-21 septembrie 2014, în Chișinău a avut loc Conferința Medico-Misionară, scopul căreia a fost renașterea slujirii medico-misionare în Moldova.Conferința a debutat prin salutarea participanților, prezentarea oaspeților și a vorbitorilor, după care Președintele Bisericii Adventiste în Moldova, Andrei Moldovanu, s-a adresat celor prezenți cu un cuvînt de meditație spirituală. În adresarea sa a subliniat importanța acestui tip de slujire, oferind exemple din Sfînta Sciptură, de asemeni a îndemnat pe toți cei prezenți, sub conducerea Duhului Sfînt cu îndrăzneală să slujească la ce suntem chemați fiecare în parte – să ducem vestea bună celor care ne înconjoară, iar în contextul  actual – prin intermediul slujirii medico-misionare.

După instrucțiunile spirituale primite, mai bine de o sută cincizeci de participanți au început seminarele și activitățile practice. Serghei Luțkii, liderul Departametului Sănătate din Uniunea Ucraineană, a prezentat aspectele sănătății în mesajul celui de al treilea  înger. În parametrii ultimei prezentări Serghei a continuat să analizeze sănătatea în lumina Sfintei Scripturi și a Spiritului Profetic, subliniiind și argumentînd necesitatea dezvoltării slujirii medico-misionare în biserici. Soția vorbitorului, Miroslava Luțkaia, a prezentat celor prezenți medicamentele oferite nouă de Dumnezeu. Ea a vorbit despre folosul, eficacitatea și metodele de utilizare a medicamentelor naturale.

Iurie Bodarenco, unul din oaspeții din Ucraina, psihiatru-narcolog, pe parcursul celor trei zile a descoperit celor prezenți diferitele tipuri de dependențe, cît și metodele de luptă împotriva lor. Vorbitorul  a mai subliniat rolul bisericii în eliberarea de dependențe și ajutorarea persoanelor dependente, oferind sfaturi practice pentru diverse situații.

La întîlnire au mai participat și  directorul centrului de sănătate Herghelia (România), doctorul Nicolae Dan împreună cu soția, și directorul centrului de sănătate Podiș (România), Costel Iosub, ei au prezentat principiile lucrării medico-misionare prin prisma centrelor de sănătate, un exemplu în acest domeniu servind și centrul Lifestyle „Speranța” (Sărata Nouă).

Bill Dull, în prezent face misiune în India, el este cel care a continuat să ofere argumente despre importanța lucrării medico-misionare ca parte a Bunei Vestiri și ajutorarea celui apropiat.

Venit din Argentina, Oleg Lotcă a prezentat celor adunați strategia lui Dumnezeu pentru timpul sfîrșitului, deasemeni a preîntîmpinat participanții de strategiile lui Satana folosite pentru  a anula țintele puse în fața noastră de Dumnezeu.

La finele Conferinței Liderul Departamentului Sănătate și Temperanță din Moldova , Veaceslav Coșcodan, a reamintit încă o dată celor prezenți de misiunea și chemarea noastră, tot el a făcut apel fiecărui participant  să se implice activ la reînviorarea slujirii medico-misionare în Moldova. Pentru aceasta este suficient foarte puțin – să începi cu tine însuți, de fapt să trăiești cu Isus – este extraordinar – în toate privințele!

Departamentul Informație UBM

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.