Citim Biblia Împreună (iulie)

wro
Inițiativa bisericii mondiale

Biserica adventistă de ziua a șaptea din toate timpurile a fost considerată un popor ce și-a pus bazele credinței în Biblie, ce iubeau Cuvântul lui Dumnezeu și ce îl citeau zilnic. Nimic nu poate schimba posibilitatea de al asculta pe Dumnezeu, ce ni se adresează prin intermediul Cuvântului Său. Meditațiile asupra textelor din Scriptură –sunt cea mai importantă sursă a puterii spirituale.

Din acest motiv s-a născut inițiativa Bisericii Mondiale AZȘ cu denumirea ”Renăscuți prin intermediul Cuvântului Său”, care va fi realizată datorită proiectului ”Citim Biblia împreună” , sensul căreia constă din faptul, de ai uni pe toți membrii Bisericii în citirea zilnică a unui capitol din Biblie, începând cu 17 aprilie 2012 pentru a finisa lectura Sa la sesiunea Conferinței Generale, în iulie 2015.

Citind în fiecare zi câte un capitol, iar în timpul sesiunii CG – câte 2 capitole, milioane de creștini își vor realiza călătoria lor pe paginile acestei Cărți veșnice, ce transformă inima și viața omului.
Inițiativa ”Citim Biblia împreună” poate uni toată Biserica în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, atrăgând atenția tuturor membrilor Bisericii despre importanța apropierii de Iisus prin intermediul Cuvântului Său viu.

1 iulie — Ezechiel 4

2 iulie — Ezechiel 5

3 iulie — Ezechiel 6

4 iulie — Ezechiel 7

5 iulie — Ezechiel 8

6 iulie — Ezechiel 9

7 iulie — Ezechiel 10

8 iulie — Ezechiel 11

9 iulie — Ezechiel 12

10 iulie — Ezechiel 13

11 iulie — Ezechiel 14

12 iulie — Ezechiel 15

13 iulie — Ezechiel 16

14 iulie — Ezechiel 17

15 iulie — Ezechiel 18

16 iulie — Ezechiel 19

17 iulie — Ezechiel 20

18 iulie — Ezechiel 21

19 iulie — Ezechiel 22

20 iulie — Ezechiel 23

21 iulie — Ezechiel 24

22 iulie — Ezechiel 25

23 iulie —  Ezechiel 26

24 iulie — Ezechiel 27

25 iulie — Ezechiel 28

26 iulie — Ezechiel 29

27 iulie — Ezechiel 30

28 iulie — Ezechiel 31

29 iulie — Ezechiel 32

30 iulie — Ezechiel 33

31 iulie — Ezechiel 34

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.