Botezul în com. Hînceşti

6 (Копировать)
Ultima zi de primăvară a devenit ziua celei de-a doua naşteri pentru 21 de membri ai comunităţilor cîmpului Hînceşti. La data de 31 mai în comunitatea oraşului Hînceşti a avut loc serviciul solemn consacrat botezului. Sala plină a comunităţii oraşului Hînceşti era neîncăpătoare pentru oaspeţi şi prieteni din comunităţile cîmpului, iar scena bisericii a fost predestinată în această zi pentru cei care au decis cu fermitate să îşi mărturisească credinţa.

Oaspetele la sărbătoarea ce va lăsa amprente adînci în istoria comunităţii, a fost Pavel Liberanski, conducătorul Departamentului Slujirii Familiei şi a Departamentului Publicaţii DEA. În predica sa el a vorbit despre scopurile pe care trebuie să şi le propună fiecare persoană şi despre tendinţele de a atinge scopurile propuse. După ce viitorii membri ai bisericii au dat promisiunea de a fi credincioşi valorilor creştine, scopul a fost atins – candidaţii au intrat în apă lăsînd în urmă viaţa din trecut.

Actul botezul a fost realizat de către pastorii Ilie şi Robert Leahu. Pentru Luca Costaş, care la fel a iniţiat actul, acest botez a fost unul deosebit – astăzi şi-a botezat fiul cel mic, Vadim.

Trebuie menţionat faptul că la serviciul a fost prezent şi primarul oraşului Hînceşti, care deja demult a făcut cunoştinţa cu Biserica Adventistă. Serviciul solemn a produs o impresie adîncă asupra lui.

După ce ultima persoană a ieşit din apa botezului, pastorul Ilie Leahu li s-a adresat celor prezenţi cu o chemare de a medita la viaţa lor şi de a o consacra lui Dumnezeu. Ca răspuns la aceasta încă şapte persoane au exprimat dorinţa de a-L urma pe Isus.

Serviciul s-a finisat cu cuvinte de felicitare şi îndrumare din partea pastorilor, slujitorilor, rudelor şi celor apropiaţi. Nu încetau sunetele fanfarei care au oferit o solemnitate deosebită serviciului. În rugăciunea de consacrare slujitorii cereau binecuvîntări de la Dumnezeu pentru noii membri şi pentru cei ce urmează să încheie un legămînt cu Domnul.

Departamentul Comunicaţii, or. Hînceşti

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.