„Să veghem unii asupra altora ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie… «Încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.»” (Evrei 10:24,25,37)
Despre ce zi este vorba în textul acesta?
Citeşte puţin mai departe în capitol şi vei vedea că autorul descrie a doua venire a lui Isus. Care este mesajul său? Dacă doreşti să intri în fotografie, trebuie să te alături familiei acum. Cu cât se apropie ziua lui Hristos, cu atât trebuie să ne apropiem unii de alţii în ziua Lui, Sabatul.
În toată Scriptura nu vei găsi un apel mai puternic pentru închinarea comună în Sabat!
Zilele de absenteism de la închinare trebuie să înceteze. Am fost prea delăsători cu închinarea în Sabat, considerând-o prea adesea drept o chestiune de alegere, bazată pe capriciu. „Nu cred că merg astăzi, nu prea am dispoziţie.” Însă îndemnul din Evrei 10 este: „Să nu părăsim adunarea noastră”; obiceiul acesta trebuie să înceteze în lumina revenirii în curând a Mântuitorului. Închinarea comună este legată de pregătirea personală pentru revenirea Sa. Repet, dacă dorim să intrăm în fotografie, trebuie să ne alăturăm familiei acum. Cât de mult mai trebuie să se clatine lumea aceasta ca să înţelegem? Nu este nevoie să ne buchisească cineva titlurile ştirilor ca să afirmăm că trăim pe marginea veşniciei. Acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie unii de alţii în fiecare Sabat!
Dwight L. Moody, marele evanghelist american din secolul al XIX-lea, se afla în vizită, într-o seară, în casa unui om de afaceri de succes. Stând lângă şemineu, omul argumenta cu destulă elocvenţă de ce nu avea nevoie să meargă la biserică pentru închinare. La urma urmei, găsea mult mai satisfăcătoare închinarea de unul singur, cu o carte bună sau într-o plimbare în natură, sau studiind liniştit Biblia. „Cine are nevoie de agitaţia şi deranjul scaunelor aglomerate şi de inconvenientele deplasării?”, protesta omul. Moody nu a spus niciun cuvânt. În schimb, când domnul acela şi-a terminat pledoaria, Moody s-a întins către şemineu, a luat vătraiul şi a scos un cărbune roşu din focul care pocnea. L-a tras încet din flăcări şi l-a lăsat aşa. Cei doi bărbaţi, în tăcere, au privit cărbunele strălucitor care încet, dar sigur, îşi pierdea puterea şi lumina… până când, în cele din urmă, nu a mai rămas nimic, decât o urmă de fum şi o bucată de cărbune stins şi rece.