Familiile din or. Vulcăneşti tind spre fericire

IMG_9691 (Копировать)
În perioada 1-8 martie 2014, în comunitatea „Betel” a oraşului Vulcăneşti s-a petrecut programul „Familia fericită”. Prezentatorul programului a fost pastorul comunităţii locale, consilier în întrebările familiale, Fiodor Neagu. Cît membrii bisericii, atît şi vizitatorii au fost prezenţi la întîlnirile unde s-au discutat aşa teme ca educaţia copiilor, diferenţele dintre bărbaţi şi femei, conflictele şi soluţionarea lor, relaţiile intime, etc. La sfîrşitul programului participanţii au primit certificate de reînnoire a angajamentelor familiale cu o rugăciune specială de binecuvîntare a familiilor. Însă programul nu s-a încheiat aici. La data de 9 martie Departamentul Slujirii Familiei a organizat petrecerea unei întîlniri la care au fost invitate doar cuplurile. Oaspeţii întîlnirii au fost familia Galina şi Vasilii Garaşciuc. Oganizatorii întîlnirii au avut grijă de numerele muzicale şi de jocurile intelectuale la care putea participa fiecare doritor. Pastorul Vasilii Garaşciuc s-a împărtăşit cu cei prezenţi cu informaţii interesante şi utile. Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru asemenea întîlniri care ne ajută să ne apropiem unul de altul şi de El.

Departamentul Comunicaţii, com. „Betel”, Vulcăneşti

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.