Biserica adventistă de ziua a șaptea din toate timpurile a fost considerată un popor ce și-a pus bazele credinței în Biblie, ce iubeau Cuvântul lui Dumnezeu și ce îl citeau zilnic. Nimic nu poate schimba posibilitatea de al asculta pe Dumnezeu, ce ni se adresează prin intermediul Cuvântului Său. Meditațiile asupra textelor din Scriptură –sunt cea mai importantă sursă a puterii spirituale.
Din acest motiv s-a născut inițiativa Bisericii Mondiale AZȘ cu denumirea ”Renăscuți prin intermediul Cuvântului Său”, care va fi realizată datorită proiectului ”Citim Biblia împreună” , sensul căreia constă din faptul, de ai uni pe toți membrii Bisericii în citirea zilnică a unui capitol din Biblie, începând cu 17 aprilie 2012 pentru a finisa lectura Sa la sesiunea Conferinței Generale, în iulie 2015.
Citind în fiecare zi câte un capitol, iar în timpul sesiunii CG – câte 2 capitole, milioane de creștini își vor realiza călătoria lor pe paginile acestei Cărți veșnice, ce transformă inima și viața omului.
Inițiativa ”Citim Biblia împreună” poate uni toată Biserica în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, atrăgând atenția tuturor membrilor Bisericii despre importanța apropierii de Iisus prin intermediul Cuvântului Său viu.
1 martie — Isaia 5
2 martie — Isaia 6
3 martie — Isaia 7
4 martie — Isaia 8
5 martie — Isaia 9
6 martie — Isaia 10
7 martie — Isaia 11
8 martie — Isaia 12
9 martie — Isaia 13
10 martie — Isaia 14
11 martie — Isaia 15
12 martie — Isaia 16
13 martie — Isaia 17
14 martie — Isaia 18
15 martie — Isaia 19
16 martie — Isaia 20
17 martie — Isaia 21
18 martie — Isaia 22
19 martie — Isaia 23
20 martie — Isaia 24
21 martie — Isaia 25
22 martie — Isaia 26
23 martie — Isaia 27
24 martie — Isaia 28
25 martie — Isaia 29
26 martie — Isaia 30
27 martie — Isaia 31
28 martie — Isaia 32
29 martie — Isaia 33
30 martie — Isaia 34
31 martie — Isaia 35