În viziunea din Isaia 6:1-6, profetul Îl vede pe Împăratul cerului stând în templu pe un tron „foarte înalt”. Avem aici o scenă a judecăţii, anunţată deja în capitolul 5:16. Profetul are ocazia de a-L privi pe adevăratul Împărat, care este identificat în Evanghelia după Ioan ca fiind Isus Hristos (Ioan 12:41).
Deşi era profetul lui Dumnezeu şi îi chema pe alţii la pocăinţă, Isaia a înţeles că nu putea să stea în prezenţa Divinităţii. În faţa sfinţeniei şi a slavei lui Dumnezeu, el şi-a văzut propria păcătoşenie şi a văzut, totodată, şi necurăţia poporului. Sfinţenia nu este compatibilă cu păcatul. La fel ca Isaia, trebuie să înţelegem că, dacă ne bazăm pe noi înşine, nu putem să rămânem în picioare la judecată. Singura noastră speranţă este posibilitatea de a avea un Înlocuitor.
7. Ce aluzii la Ziua Ispăşirii putem găsi în Isaia 6:1-6?
Isaia are o experienţă personală a Zilei Ispăşirii. Templul plin de fum, împreună cu altarul, judecata şi ispăşirea pentru păcat şi necurăţie ne trimit cu gândul la Ziua Ispăşirii. În rolul de preot este un serafim (literal, „Cel ca o flacără de foc”) care ia un cărbune de pe altar (unde se afla, probabil, o jertfă) ca să facă ispăşire pentru păcatul profetului.
Avem aici o ilustrare sugestivă pentru curăţirea de păcat care devine posibilă prin jertfa Domnului Isus şi prin slujirea Sa preoţească. Isaia şi-a dat seama că era vorba despre un ritual de curăţire şi a aşteptat liniştit ca buzele să-i fie atinse de cărbune. Apoi, a fost anunţat că, prin această atingere, „nelegiuirea [lui] este îndepărtată şi păcatul [lui] este ispăşit” (Isaia 6:7). Forma verbelor din acest verset (diateza pasivă) ne arată că iertarea este oferită de Cel care stă pe scaunul de domnie. Aşadar, Judecătorul îndeplineşte, în acelaşi timp, şi rolul de Mântuitor.
Lucrarea lui Dumnezeu de curăţire ne conduce de la frică (exprimată de Isaia prin cuvintele „Vai de mine!”) la curaj („Iată-mă, trimite-mă!”). Cunoaşterea lucrării care se desfăşoară în cer în Ziua Ispăşirii ne pregăteşte pentru misiune, întrucât cunoaşterea adevărată ne oferă convingere şi încredere. Noi ştim că la judecată avem un Înlocuitor, pe Isus Hristos, şi că neprihănirea Sa (simbolizată de sângele Său) ne face în stare să rămânem în picioare, fără teamă de condamnare (Romani 8:1). Recunoştinţa este motivaţia plecării în misiune. Păcătoşii achitaţi sunt cei mai buni ambasadori ai cerului (2 Corinteni 5:18-20), deoarece ei ştiu din ce i-a scos Dumnezeu.