„În felul acesta, prin slujbele de la cortul întâlnirii şi de la templul care i-a luat locul mai târziu, poporul era învăţat zilnic despre marile adevăruri referitoare la moartea şi slujirea Domnului Hristos şi, o dată pe an, mintea tuturor era îndreptată spre evenimentele de încheiere a marii controverse dintre Hristos şi Satana, spre curăţirea finală a universului de păcat şi de păcătoşi.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 3585. Ce trebuiau să facă israeliţii în Ziua Ispăşirii? Care este echivalentul pentru noi, cei care trăim astăzi în adevărata Zi a Ispăşirii? Leviticul 16:29-31; 23:27-32.
Cel care nu respecta instrucţiunile primite de Moise trebuia să fie omorât (Leviticul 23:29,30). De aceea, Ziua Ispăşirii era o ocazie în care se decidea viaţa sau moartea fiecăruia şi în care se aştepta din partea credinciosului dovada de loialitate totală faţă de Dumnezeu.
Să ne gândim, de exemplu, că un om oarecare nu lua în serios Ziua Ispăşirii, cu toate că îşi mărturisise toate păcatele pe parcursul anului. Ce demonstra el prin atitudinea sa de dispreţ faţă de ceea ce Domnul intenţiona să ilustreze în această zi? Demonstra că nu Îi era loial lui
Dumnezeu.
Aceasta înseamnă că un om care mărturiseşte că are credinţă în Dumnezeu poate totuşi să-şi piardă mântuirea. Ca adventişti de ziua a şaptea, noi nu credem în doctrina „odată mântuit, mântuit pentru totdeauna”, pentru că ea nu se găseşte în Scriptură. Noi credem că avem mântuirea prin Hristos atâta timp cât trăim prin credinţă şi ne predăm Lui, cerând puterea Sa pentru a birui ispitele şi iertarea Sa atunci când cădem.
6. Citeşte Matei 18:23-35. Ce învăţătură putem desprinde din această parabolă impresionantă?