3. Ce a învăţat Avraam despre jertfă? Geneza 22:1-19
Ce a urmărit Dumnezeu prin această probă ieşită din comun la care l-a supus pe Avraam? De-a lungul vieţii, patriarhul s-a bucurat permanent de făgăduinţele divine: i-au fost promise o patrie, urmaşi şi multe binecuvântări; i-a fost promis un fiu şi i-a fost promisă ocrotire pentru Ismael. Avraam a sacrificat, dar a făcut-o întotdeauna în lumina unei făgăduinţe. Dar, în situaţia descrisă în Geneza 22, nu a mai primit nicio făgăduinţă din partea lui Dumnezeu, ci numai o poruncă de a-l aduce ca jertfă pe singurul fiu pe care îl primise prin făgăduinţă. Ascultând de această poruncă, el a demonstrat că, pentru el, Dumnezeu era mai important decât orice altceva.
„Pentru ca să imprime în mintea lui Avraam valoarea Evangheliei şi pentru a-i pune la probă credinţa, Dumnezeu îi poruncise să-l aducă jertfă pe fiul său. Chinul de moarte prin care a trecut în timpul zilelor de teribilă încercare a fost îngăduit pentru ca el să poată înţelege, din proprie experienţă, ceva din măreţia sacrificiului făcut de Dumnezeul cel veşnic pentru mântuirea omului. Nicio altă încercare nu i-ar fi pricinuit lui Avraam un astfel de chin sufletesc, ca aducerea fiului său ca jertfă. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său pradă unei morţi chinuitoare şi pline de ocară.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 154
În ceea ce priveşte jertfa, Avraam a înţeles că există două principii esenţiale. A înţeles, în primul rând, că numai Dumnezeu Însuşi poate aduce jertfa adevărată şi că numai El poate pune la dispoziţie calea spre mântuire. Domnul este Cel care va avea grijă şi care va trebui să aibă grijă de mielul pentru arderea-de-tot. Pentru a imortaliza acest principiu, el îi dă locului respectiv numele Iehova Iire, care înseamnă „Domnul va purta de grijă”. În al doilea rând, jertfirea unui animal are rol substitutiv, salvând viaţa lui Isaac. Berbecul este adus „în locul” lui Isaac (Geneza 22:13). Acest animal, pus la dispoziţie de Dumnezeu, este o prefigurare a Mielului lui Dumnezeu, Isus Hristos, asupra căruia „Domnul a făcut să cadă […] nelegiuirea noastră, a tuturor” (Isaia 53:6,7; Faptele 8:32).
Ce supunere uimitoare faţă de Domnul! Gândeşte-te la ultima ocazie în care ai fost nevoit să mergi înainte cu totul prin credinţă şi să faci un lucru care ţi-a adus multă durere. Ce ai învăţat din acţiunile tale şi cât de bine ţi s-au întipărit în minte aceste lecţii?