Studiu suplimentar

„În înţelepciunea Sa, Domnul îi aduce pe aceia care caută adevărul şi-i pune în legătură cu semeni de-ai lor care cunosc adevărul. E planul Cerului ca aceia care au primit lumina să o împărtăşească celor ce se află în întuneric. Omul, trăgându-şi destoinicia din marele Izvor al înţelepciunii, este făcut instrumentul, unealta lucrătoare, prin care Evanghelia îşi exercită puterea ei transformatoare asupra minţii şi a inimii.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 134

„Dumnezeu putea să aducă la îndeplinire lucrarea de salvare a păcătoşilor şi fără ajutorul nostru, dar, pentru ca noi să ne formăm un caracter ca al lui Hristos, trebuie să fim părtaşi la lucrarea Lui. Pentru a putea intra în bucuria Lui, bucuria de a vedea fiinţe răscumpărate prin jertfa Sa, trebuie să luăm parte la eforturile Lui pentru răscumpărarea lor.” – Idem, Hristos, Lumina lumii, p. 142

Întrebări pentru discuţie:

1. Care este ideea principală a studiului de săptămâna aceasta?Există schimbări pe care Dumnezeu te invită să le faci în viaţa ta? Ai nevoie să-ţi reorganizezi priorităţile? Ce te invită Dumnezeu să faci în mod concret?

2. Meditează mai mult la marele adevăr spiritual potrivit căruia credinţa noastră creşte pe măsură ce o mărturisim celor din jur. De ce este adevărat acest lucru? De ce este important?

3. Cât de des dai mărturie despre Domnul Isus? Dacă nu, întreabă-te de ce! Ţi-e teamă că vei fi respins? Dacă da, atunci gândeşte-te de câte ori a fost respins Domnul Isus! Dacă respingerea nu L-a împiedicat să-Şi facă lucrarea, atunci nici pe noi nu ar trebui să ne împiedice. Sau poate că nu dai mărturie din cauză că nu ştii ce să spui. În acest caz, ce îţi arată acest lucru despre nevoia de a avea o relaţie mai strânsă cu Domnul?

4. În timpul săptămânii, am amintit faptul că ritualul religios în sine nu poate produce o schimbare în suflet. Lucrul acesta este foarte adevărat. Totuşi care este rolul ritualului şi al tradiţiei în biserica noastră? Pot avea ele vreun rol în redeşteptare şi reformă?

5. De ce avem o satisfacţie atât de mare atunci când Dumnezeu lucrează prin noi pentru a câştiga suflete?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.