1. Ce întrebări Îi adresează Habacuc lui Dumnezeu? Deşi situaţia noastră este diferită de situaţia sa, cât de des ne punem şi noi astfel de întrebări? Habacuc 1
Habacuc se distinge de ceilalţi profeţi printr-o trăsătură unică: el nu i-a vorbit poporului din partea lui Dumnezeu, ci I-a vorbit lui Dumnezeu despre popor. Efortul său de a înţelege planurile divine începe cu un strigăt de nedumerire: „Până când, Doamne?” În Biblie, întrebarea aceasta introduce, de obicei, o lamentaţie (Psalmii 13:1; Ieremia 12:4), iar cel care o pune se află într-o situaţie critică din care caută să scape.
Criza în care Habacuc strigă după ajutor este cauzată de violenţa ce caracteriza societatea în care trăia. Cuvântul din originalul ebraic tradus aici cu „silnicie” sau „violenţă” este hamas şi este utilizat de şase ori în cartea lui Habacuc. El transmite ideea de prejudiciu, atât de ordin fizic, cât şi moral, adus altora (Geneza 6:11).
Fiind profet, Habacuc ştie cât de mult iubeşte Dumnezeu dreptatea şi cât de mult urăşte asuprirea şi se întreabă de ce permite El să mai existe nedreptate. Pretutindeni în jur, vede acte de violenţă şi de încălcare a legii şi, aparent, cei răi reuşesc să-i înfrângă pe cei neprihăniţi. Dreptatea este pervertită de cei puternici, la fel cum s-a întâmplat în vremea lui Amos (Amos 2:6-8) şi cum se întâmplă şi în zilele noastre.
În răspunsul Său, Dumnezeu Îşi dezvăluie planurile de viitor: El va folosi armata Babilonului pentru a-l pedepsi pe poporul Său. Vestea aceasta îl surprinde pe profet. El nu se aştepta ca Domnul să-i disciplineze pe iudei printr-o armată păgână. În versetul 8, cavaleria babiloniană este comparată cu leopardul, cu lupul şi cu vulturul, trei animale de pradă cunoscute pentru viteza şi forţa lor, care îi aduc victimei o moarte violentă.
În aroganţa şi cruzimea lui, Babilonul nu dă socoteală nimănui, nu dă semne de remuşcare şi nici nu oferă compensaţii. El încalcă ordinea elementară a vieţii create. Habacuc află că armata Babilonului va fi „toiagul” sau „nuiaua” prin care Dumnezeu Îşi va manifesta urgia (Isaia 10:5). Pedeapsa avea să vină în timpul vieţii lui (Habacuc 1:5). Toată această situaţie ridică noi întrebări legate de dreptatea divină.
Ce putem face pentru a învăţa să ne încredem în bunătatea şi dreptatea lui Dumnezeu, chiar dacă lumea pare a fi plină de răutate şi nedreptate? Care este singurul nostru loc de adăpost?