Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile. (Apocalipsa 12:6)
Căutăm uneori un loc al adevărului, al neprihănirii şi al bucuriei sfinte. Suntem surprinşi să aflăm că acestea nu mai există de mult în marile centre ale culturii şi civilizaţiei. Unde se află şi unde se pot ascunde marile speranţe ale creştinilor şi ale creştinismului? Ceea ce face să fie vestite locurile de atracţie turistică nu este prezenţa sfinţitoare a adevărului, ci, dimpotrivă, etalarea orgoliului şi a aroganţei spiritului uman, înfăţişate în cele mai rafinate şi curioase forme ale artei.
Rămâne deci pentru noi varianta simplă şi curajoasă de a căuta în locurile sălbatice şi în singurătatea pustiei ceea ce le lipseşte marilor oraşe. În liniştea solemnă a lumii create de Dumnezeu, departe de lumea dezlănţuită a oamenilor, putem găsi urmele trecerii în pace şi simplitate a cortegiului purtător al tezaurului adevărului biblic. „«Biserica din pustie», şi nu ierarhia mândră, întronată în marea capitală a lumii, era adevărata biserică a lui Hristos, păstrătoarea comorilor adevărului pe care Dumnezeu îl încredinţase poporului Său pentru a fi dat lumii.” (TV, p. 52)
Un moment de reculegere liniştită la unul dintre locurile pe unde a trecut convoiul Cuvântului prin pustie poate fi pentru inima ta un timp binecuvântat. El îţi poate aduce mai multă lumină şi bucurie sufletească decât cel mai strălucit eveniment monden la care ai putea participa.
În fiecare moment, tu ai la dispoziţie mai multe posibilităţi. Rămâne doar să alegi ce este cel mai bine pentru inima ta.
La al treilea Conciliu de la Lateran (1179), râsul batjocoritor al prelaţilor a fost singurul răspuns la cererea „Săracilor din Lyon” de a li se recunoaşte dreptul de a predica Evanghelia.
Ion Buciuman, pastor,Conferinţa Muntenia