Studiu suplimentar

Numele Ioel era foarte răspândit în vremurile biblice şi înseamnă „Domnul este Dumnezeu”. Numele acesta se potriveşte cu tema generală a cărţii: Numai Dumnezeu este cu totul sfânt şi drept, iar lucrarea Sa pe pământ este suverană. Istoria poporului Său, dar şi istoria celorlalte popoare, se află în mâinile Lui. Viaţa fiecărui om se află în mâinile Lui.

„Problemele capitale ale veşniciei ne cer ceva mai mult decât o religie imaginară, o religie a cuvintelor şi a formelor, unde adevărul este ţinut în curtea de afară. Dumnezeu cheamă la redeşteptare şi reformă. Cuvintele Bibliei, şi numai ale Bibliei, să fie auzite de la amvon. Dar Biblia a fost jefuită de puterea ei, iar urmarea se vede în scăderea nivelului vieţii spirituale. În multe predici de astăzi nu se mai vede acea manifestare divină, care trezeşte conştiinţa şi care aduce viaţă sufletului. Ascultătorii nu pot zice: «Nu ne ardea inima în noi când vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?» (Luca 24:32). Sunt mulţi aceia care strigă după Dumnezeul cel viu, tânjind după prezenţa divină. Lăsaţi Cuvântul lui Dumnezeu să vorbească inimii. Faceţi ca aceia care au auzit numai tradiţie, teorii şi maxime omeneşti să audă glasul Aceluia care poate înnoi sufletul spre viaţă veşnică.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 626

Întrebări pentru discuţie:

1. În ce privinţe este valabil mesajul lui Ioel şi în dreptul nostru, al celor care trăim în acest timp al sfârşitului, când urmează să aibă loc evenimente grave care ne vor trezi la realitate?

2. Citeşte cartea lui Ioel în întregime şi răspunde la următoarea întrebare: În ce măsură se aplică mesajul lui Ioel generaţiei sale şi în ce măsură are o aplicaţie viitoare?

3. Cartea lui Ioel descrie binecuvântările care aveau să fie revărsate peste poporul lui Dumnezeu. Se face aici o distincţie între binecuvântările materiale şi cele spirituale? Dacă da, care?

4. Cum ne ajută tema marii lupte să înţelegem nenorocirile şi calamităţile cu care se confruntă lumea noastră?

5. Citatul din Ellen White de la secţiunea de vineri a studiului aminteşte despre o „religie imaginară”. Ce ar putea să însemne o religie imaginară? Cum ştim dacă religia noastră este reală sau imaginară?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.