Oamenii au reuşit să dobândească o cantitate uriaşă de cunoştinţe şi informaţii, îndeosebi în ultimii două sute de ani. Totuşi dobândirea de cunoştinţe şi informaţii nu este neapărat acelaşi lucru cu dobândirea înţelepciunii. De asemenea, în comparaţie cu strămoşii noştri, am reuşit să obţinem o mult mai bună cunoaştere a lumii înconjurătoare. Însă nici această mai bună cunoaştere nu ne-a făcut mai înţelepţi.
7. Citeşte 1 Corinteni 1:18-21, 3:18-21. Cum se manifestă aceste adevăruri acum şi aici, la aproape două mii de ani după consemnarea acestor cuvinte?
Mintea umană găseşte atât de multe motive să pună la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu: învierea Domnului Isus, creaţiunea, minunile etc. Totuşi, atunci când contrazice Cuvântul lui Dumnezeu, „înţelepciunea” omenească trebuie percepută ca „nebunie” (chiar şi atunci când se sprijină pe „fapte” ştiinţifice).
Pe de altă parte, aşa cum aminteam mai înainte, o mare parte a ştiinţei contemporane, în special cea legată de originile omului, porneşte de la o perspectivă pur naturalistă. Deşi mulţi dintre cei mai geniali oameni de ştiinţă ai lumii – Newton, Kepler, Galileo – credeau în Dumnezeu şi considerau că activitatea lor avea menirea de a explica lucrarea Sa, ceea ce a creat El (Kepler a scris odată: „O, Doamne, gândurile mele merg pe urma gândurilor Tale …”), în prezent astfel de opinii sunt adeseori luate în derâdere de comunitatea ştiinţifică.
Mai mult chiar, unii încearcă să nege minunile raportate de Biblie, susţinând că, de fapt, nu au fost decât nişte fenomene naturale pe care oamenii din vremea aceea, necunoscând legile naturii, le luau drept intervenţii ale Divinităţii. Există, bunăoară, tot felul de teorii naturaliste care încearcă să ofere cu totul alte explicaţii pentru minunea despărţirii apelor Mării Roşii. În urmă cu câţiva ani, un om de ştiinţă a ajuns să presupună că, într-un moment în care se afla sub influenţa drogurilor, Moise a născocit ideea că Dumnezeu i-a dat tablele cu Cele Zece Porunci!
Oricât de stupidă ar părea explicaţia aceasta, adevărul este că, din momentul în care resping ideea existenţei lui Dumnezeu şi a supranaturalului, oamenii simt nevoia să ofere alte explicaţii; de aici şi „nebunia” despre care Pavel scrie atât de clar şi de profetic.