6. Ce ne spun următoarele texte despre puterea cuvântului lui Dumnezeu?
2 Corinteni 4:6
Isaia 55:11
2 Petru 3:5
Biblia ne învaţă că Dumnezeu a creat din nimic (ex nihilo), prin puterea cuvântului Său şi fără existenţa vreunui conflict sau a vreunei opoziţii. Această concepţie a evreilor este unică printre popoarele lumii antice. În majoritatea istoriilor extrabiblice ale facerii lumii, există conflict şi violenţă. De exemplu, babilonienii antici aveau o istorie a creării pământului în care monstrul Apsu şi consoarta lui, Tiamat, produc o generaţie de zeităţi pe care apoi încearcă să le distrugă, însă Tiamat este ucisă în luptă. Trupul ei se împarte în două, o parte formând cerurile, iar cealaltă parte formând pământul.
Dar şi oamenii din lumea modernă au creat o istorie populară a creării lumii care a fost însoţită de violenţă. Potrivit ei, Dumnezeu a creat în mod intenţionat o lume în care resursele să fie insuficiente, generând astfel competiţie între indivizi, iar consecinţa a fost că indivizii mai slabi sunt eliminaţi de cei mai puternici. Cu timpul, susţine această istorie modernă, organismele au devenit din ce în ce mai complexe şi, în final, au apărut, dintr-un strămoş comun, toate organismele vii, inclusiv omul.
Totuşi „zeii” teoriei evoluţioniste (modificările întâmplătoare şi selecţia naturală) sunt diferiţi de Dumnezeul Bibliei. Dumnezeul Bibliei este Apărătorul celor slabi şi Susţinătorul generos al tuturor fiinţelor create. Moartea, suferinţa şi celelalte rele nu au fost aduse la existenţă de El; dimpotrivă, ele au fost rezultatul firesc al răzvrătirii împotriva conducerii Sale bune. Pentru a crea, zeii teoriei evoluţioniste recurg la competiţie şi la eliminarea celor slabi de către cei puternici. Mai mult, ei sunt responsabili pentru moarte şi suferinţă; aşadar, moartea şi suferinţa sunt mijloacele prin care ei creează.
În concluzie, Geneza 1 şi 2 nu pot fi armonizate, sub niciun aspect, cu teoria modernă a evoluţiei, care, în esenţa ei, se opune relatării biblice a creării lumii.