Miercuri – O conştiinţă întinată

Săptămâna trecută am văzut că Isus a avut cuvinte aspre pentru falsa „neprihănire” a cărturarilor şi a fariseilor (vezi Mat. 23,27), numindu-i pe aceştia „făţarnici”, sau ipocriţi. În limba originală, cuvântul ipocrit (hupokrites) înseamnă „actor”. Aşadar, Isus le-a arătat că El le cunoştea sentimentele cele mai lăuntrice şi păcatele ascunse. Cu alte cuvine, El le-a spus: „Vă purtaţi într-un fel, dar înăutrul vostru sunteţi altfel, ca şi când aţi interpreta un rol. Nu puteţi să fiţi autentici?” Într-o altă ocazie, Isus le-a spus: „Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: ’Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.’” (Marcu 7,6). Şi este foarte clar la ce Se referea.

5. Citeşte 1 Timotei 4,2 şi Tit 1,15. Despre ce aspect important vorbeşte Pavel aici? Conştiinţa noastră este locul în care Duhul Sfânt intră în legătură cu noi. Ce ni se poate întâmpla, dacă noi alegem constant să facem ce este rău?
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Nu există nicio îndoială: Cu cât persistăm mai mult în rău şi cu cât facem mai mult ceea ce ştim că este greşit, cu atât conştiinţa noastră (cugetul nostru) devine mai întinată şi cu atât ne îndepărtăm mai mult de Adevăr. Putem avea cunoştinţe teoretice mai mult decât suficiente pentru a fi mântuiţi. Din nefericire, în focul cel veşnic vor arde foarte mulţi oameni care au cunoscut mai multe adevăruri obiective decât aveau nevoie pentru a fi mântuiţi. Aşa cum spuneam, adevărul obiectiv, singur, nu este o roadă a Duhului. Adevărul trăit, pus în practică în viaţa noastră – aceasta este roada pe care trebuie să o purtăm.

6. Citeşte Evrei 5,14 şi Ioan 7,16.17. Cum ne ajută aceste texte să înţelegem mai bine adevărul ca roadă a Duhului?
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Care este experienţa ta personală în ceea ce priveşte o conştiinţă întinată, „însemnată cu fierul roşu”? Cât durează până când ceea ce ţi-a întinat la început cugetul (conştiinţa) ajunge să ţi-l pervertească de tot? De ce se întâmplă lucrul acesta şi de ce este atât de periculos, din punct de vedere spiritual?