Luni – O neprihănire a noastră

5. „Pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi făcută de mâna lor – trad. din NKJV] şi nu s-au supus, astfel, neprihănirii pe care o dă Dumnezeu.” (Rom. 10,3) Despre ce crezi că vorbeşte Pavel aici? La cine se referă şi cum ar fi putut aceşti oameni să încerce să-şi stabilească o „neprihănire făcută de mâna lor”? Cunoscând natura umană, de ce lucrul acesta este oricum imposibil?
______________________________________________________________
Atunci când spunem despre ceva că este făcut „de mână”, ne referim la faptul că lucrarea aceea (un obiect de artizanat sau poate o reparaţie a unui obiect confecţionat industrial) este făcută de cineva fără o instruire profesională sau fără un ajutor specializat. În sensul său mai larg, o activitate manuală este ceva făcut de cineva din proprie iniţiativă. Uneori, ne referim la o persoană care a dobândit succesul prin eforturi susţinute din partea sa, că s-a realizat în viaţă prin propriile puteri sau că este o persoană autodidactă. În ciuda acestor realităţi, Biblia exclude complet posibilitatea unei neprihăniri realizate „de mâna noastră”. Prin noi înşine, indiferent cât de mult ne-am strădui, noi nu putem face nimic pentru a fi neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu. Neprihănirea noastră este ca o „haină mânjită” (Isaia 64,6). De fapt, atunci când cauţi să devii singur neprihănit, de multe ori obţii exact rezultatul opus.

6. Citeşte Matei 5,20 şi 23,25-28. Cum subliniază Isus aici problema cu care ajung să se confrunte cei care încearcă să devină singuri neprihăniţi?

______________________________________________________________
Aspectul esenţial pe care trebuie să-l înţeleagă creştinii este faptul că, în ceea ce priveşte neprihănirea lor, ei sunt întru totul dependenţi de Hristos. Ceea ce îi face sfinţi înaintea lui Dumnezeu este ceea ce a făcut Hristos pentru ei, nu ceea ce fac ei. În momentul în care cineva pierde din vedere acest adevăr, este foarte uşor să apară neprihănirea personală, alături de mândrie şi de degradare morală. Cărturarii şi fariseii sunt exemple evidente pentru modul cum are loc lucrul acesta. Fiind atât de preocupaţi de faptele lor de evlavie exterioară, ei au pierdut din vedere ceea ce conta cu adevărat.

În ce fel te-ai putea face şi tu vinovat de acest păcat al cărturarilor şi al fariseilor? În ce sens capcana aceasta ar putea fi mai subtilă decât am fi tentaţi să credem?